vineri, 2 mai 2014

Când limba română nu ne mai ajunge: Gânduri despre romgleză. Partea a II-a


Dacă în precedentul articol am prezentat patru contexte în care limba engleză este folosită, după părerea mea, inutil, de data aceasta mi-am propus să prezint situații concrete în care folosirea romglezei generează situații incomode sau ciudate. De asemenea, voi vorbi despre singurul caz în care românii devin patrioți și, în final, te voi supune unui mic „test psihologic”, ca să înțelegi mai bine de ce sunt atât de înverșunat. Are you ready?


„Zi-i tu, că mie nu-mi vine”


Dacă am face un reportaj cu camera ascunsă, prin care să testăm adevăratul nivel de stăpânire a limbii engleze în rândul românilor vorbitori de romgleză, am observa că o mare parte dintre ei sunt departe de a fi niște veritabili bilingvi. După cum am mai zis, nu am pretenția că fac aici o dezbatere științifică, dar îmi permit să estimez. Și ca să înțelegi mai bine de ce cred asta, am să-ți prezint un caz real.

Se face că îi făceam cunoștință unei persoane apropiate, din România, cu o altă persoană apropiată, de altă naționalitate. Limba comună era, evident, engleza, iar persoana din România face parte din categoria a treia menționată în articolul precedent. Dacă pe Facebook e simplu să postezi „Happy Easter!” sau „Girls' night out”, când a trebuit să vorbească live, face-to-face, în engleză, mi-a zis: „Spune-i tu, că mie nu-mi vine”.

Eu nu acuz pe nimeni pentru astfel de ezitări. Am trecut și eu prin nenumărate situații similare atunci când nu stăpâneam bine limba franceză. Și încă mi se întâmplă câteodată. Oricât de bine aș ști franceza sau engleza, sunt totuși niște limbi străine, deci e firesc să mă mai poticnesc. Dar nu e puțin ciudat să-ți fluturi vocabularul angolfon peste tot, atunci când nu e nevoie, și să te faci mic atunci când chiar ai ocazia să-l exploatezi cu un scop?

Desigur, există și români care se simt deja mai confortabil când vorbesc în engleză, ceea ce iarăși mi se pare un pic pe dos. Dar așa sunt eu... Multe lucruri mă mai nemulțumesc.

„Scuză-mă. Eu nu vorbesc româna.”


Un alt caz, care, aș putea spune, m-a șocat, are ca protagonist pe cineva care a lucrat în ultimii ani la o foarte mare companie multinațională. A făcut-o în două țări diferite, iar de curând s-a întors în România, invocând dorința de a nu mai fi printre străini. Când a venit într-o vizită în Belgia, eu i-am fost ghid pe durata week-end-ului. Nu mică mi-a fost mirarea când, la fiecare pas, îmi vorbea fie în franceză, fie în engleză. „Monsieur, shall we go this way?” Când am adresat, inocent, întrebarea „De ce nu-mi vorbești în română?”, răspunsul m-a lăsat fără cuvinte: „Scuze... Eu nu prea vorbesc româna, dar am să fac un efort pentru tine”. Motivul pentru care m-am blocat nu mai trebuie explicat. Am înțeles că, dat fiind contextul internațional în care trăia, nu a avut prea des ocazia de a vorbi românește în ultima vreme. Dar atunci, de ce nu profită de ocazie? Și apoi, cum adică să faci un efort ca să-ți vorbești limba maternă? Trebuie să-ți traduci gândurile din engleză în română? Atât de ușor este pentru o firmă să te facă să uiți limba pe care o vorbești de mic copil? Come on!

Și totuși, câteodată suntem patrioți


Există însă un singur context în care ne apucă, subit, patriotismul, mândria națională și, mai ales, dragostea pentru limba română: atunci când vine vorba despre unguri. Dacă cineva ar veni într-o noapte și ar traduce toate panourile publice din română în engleză, nu ar deranja pe nimeni. Dar când vedem o plăcuță bilingvă prin Ardeal, imediat încep, în cel mai bun caz, ironiile și glumele. Dacă la magazin, vânzătoarea ne-ar întâmpina și ne-ar servi în engleză, totul ar fi în regulă. Dar dacă un vânzător din Covasna te salută mai întâi în maghiară... „Este inadmisibil! Huo! Să învețe românește!”

Bun, eu sunt de acord că e un pic neplăcut să nu te înțelegi om cu om în țara ta. Dar oare disprețul ăsta pe care îl manifestă unii români față de toți ungurii nu e puțin exagerat? Oare chiar vorbim aici de mândrie națională sau de... un pic de ipocrizie? Uite cum văd eu lucrurile: Un ungur din Ardeal care vorbește stricat româna este mai puțin obositor decât un român care vorbește stricat româna, amestecând-o inutil cu engleza. Pentru ungur, româna este a doua limbă și nu e vina lui că s-a născut într-o familie care l-a învățat mai întâi maghiara. Românul, în schimb, strică româna în mod intenționat, crezând că o face mai interesantă. That's how I see it.

Dar de ce ne judeci?


Pe scurt, nu judec pe nimeni. Eu comentez doar faptele. Pe larg, așa cum și pe tine te enervează șoferii tupeiști sau funcționarele arogante, așa am găsit și eu de cuviință să-mi exprim nemulțumirea față de meteahna asta a românilor, mai ales a celor tineri.

Dar ca să înțelegi mai bine, hai să inversăm puțin rolurile. Imaginează-ți că te întâlnești întâmplător cu mine pe stradă și schimbăm două vorbe. Eu, foarte încântat de mine, m-apuc și-ți vorbesc așa:
Dag! Ce faci? Ik ben zo blij je te zien! Eu sunt în vacanță, am venit să-mi văd familia. Nu sunt singur, am venit met mijn vriendin. O să facem un tur prin țară. În rest, nimic special. Am un mic job, maar het is tijdelijk. Om vedea. Acum trebuie să plec naar het ziekenhuis, să-mi iau un certificat medical, dar diseară sunt thuis. Dacă vrei, poți să vii la mine vanavond, să mai stăm de vorbă. Sau putem să ne vedem în centru, als je wilt. Ar fi fain să mai facem o tură met de fiets, dar nu cred că am timp. OK. Te las acum. Vorbim. Tot ziens!
Acum, fii sincer(ă) cu tine și imaginează-ți care ar fi impresia ta:
  1. Uau, cât de tare! E plecat doar de câțiva ani și deja știe atâtea cuvinte într-o limbă străină! Nu știu ce limbă e, dar sună foarte cool și cu siguranță este una importantă. Ce înseamnă evoluția profesională a omului... Ne-a întrecut pe toți, Adi ăsta. Pur și simplu, m-a lăsat fără cuvinte!
  2. Stai că nu înțeleg. Omul ăsta nu mai știe să vorbească românește? A dat și el cu nasul de occident și acum se crede mare poliglot... Așa repede a uitat de unde a plecat? Ce vrea să demonstreze? Te pomeni că acu' s-o aștepta să-i și complimentez vocabularul „internațional”... Mda... „Foarte drăguț. Bine, Adi, hai că te mai sun eu”.
Nu știu de ce, dar intuiesc că nu vei opta pentru varianta a. Ba chiar mi s-ar părea absolut firesc să alegi a doua variantă, cu excepția cazului în care mi-ai cere tu explicit să-ți zic niște cuvinte în olandeză, că vrei să auzi cum sună. (Da, cuvintele alea sunt în olandeză și nu, nu vorbesc limba asta, dar știu să traduc cu Google Translate și Wiktionary.)

La fel se întâmplă și cu mine când văd că toată lumea a luat microbul romglezei. Nu mi se pare deloc chic, nu cred că stilul ăsta de vorbire îmbogățește în vreun fel limba sau cultura românilor. Este o modă și atât. Și oricât m-aș strădui să fiu deschis și tolerant, amalgamul ăsta cosmopolit, fără necesitate, mă obosește. Really!

În loc de concluzie


Pentru că nu mă aștept să schimb atitudini și comportamente, pentru că nu mi-am propus să fiu eu salvatorul limbii române, îți pot sugera, în încheiere, două căi sigure de atac prin care mă poți lua peste picior. Așadar, dacă te numeri printre cei descriși în aceste două articole și nu ești de acord cu argumentația mea, ai două opțiuni:

  1. Conchide că sunt un maniac naționalist, chitit să flutur steaguri tricolore pe unde apuc și să țin discursuri poetice despre limba noastră națională. Compară-mă peiorativ cu George Pruteanu și tradu fiecare cuvințel pe care îl rostești, în așa fel încât să vorbești românește până la limita absurdului. Spune-mi că îți faci cumpărăturile de la magazinul Intersecție, că melodia preferată este „Vreau să sparg liber” de la formația Regină și că, din punct de vedere tehnologic, folosești un vârf de poală cu sistem de operare Ferestre 7. Consideră-mă un încuiat, care nu face diferența dintre un substantiv comun și unul propriu, dintre o exprimare liberă și un citat dintr-o operă străină. La final, întreabă-mă cum traduc iPad.
  2. Arată-mi că ai înțeles tot ce am scris, dar că îți place al naibii să mă tachinezi. Așa că vorbește-mi în continuare în romgleză sub pretextul ironiei, „pentru că știu că nu-ți place, hehe”. Practic, nu trebuie să faci nimic în plus: vorbești așa cum o faci de obicei, dar adaugi după fiecare anglicism câte un zâmbet sarcastic.
Acestea fiind zise... Thanks for reading!

Bonus

„In order to be zăpadă, trebuie să ningă.”
[postare pe Facebook] „Toronto, here we come!”
Un prieten comentează: „Abia aștept să văd mai multe poze din excursia ta!”
Autorul răspunde: „Soon! 4 days to go.”
„Autumn is back... Cine cunoaște, înțelege.”
„Cred că-s prima oară aici. Nice town.”
„Ce mi se pare mie amazing e cum sunt tratați câinii.”
„Part of something bigger azi, cu o zi înainte de ziua internațională fără mașini am ieșit în stradă.”
„Un domeniu conex that's very niiiice.”
[Despre un cutremur] „Acum ieșim pe Facebook. Not so bright dacă are replici.”
„Sorry to say dar e cam nașpa poziția lui Gisele în poza asta. Nu prea e ladylike...”
„Nu cred! S-a dus să vadă mallul înaintea ta? I might crack some jokes about this."
„Felicitări, femeie! (Women are capable too!)”
„Nu-mi place publicitatea pe YouTube, dar de data asta a fost ok (...). For once they are not annoying.”
„A man's choice of phone (and how he uses it) tells me more about him than his resume, so yes. Mai ales în industria asta.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu