marți, 29 aprilie 2014

Când limba română nu ne mai ajunge: Gânduri despre romgleză. Partea I

Well dragii mei, it's time to get serious. De multă vreme mă pregătesc să-mi vărs năduful pe tema asta. Am ezitat mult și nu-mi va fi ușor, but I'm gonna do it, cu toate riscurile ce decurg din această decizie. Vreau să vorbesc despre o tendință tot mai accentuată în rândul românilor și care pe mine - român și vorbitor de limbă română - mă irită parcă din ce în ce mai mult. Vreau să vorbesc, you guessed it right, despre englezificarea limbii române și despre cât de neplăcut este pentru mine atunci când un compatriot nu încetează să amestece cuvinte sau propoziții întregi în limba engleză, deși îmi vorbește mie, nu partenerilor de afaceri și nici vreunui turist străin. Nu am pretenția unui articol științific, dar voi încerca să vin și cu argumente, ca să înțelegi de ce acest trend is pissing me off.

Știu că fac o mișcare foarte riscantă. Mă aștept să-mi pierd cel puțin jumătate din prietenii de pe Facebook și să fiu luat peste picior de toată lumea. Știu că prea puțini îmi vor împărtăși părerea, la fel cum știu că nu pot cataloga oamenii doar în funcție de stilul lor de a vorbi sau de a scrie. De altfel, obiceiul a englezifica orice conversație s-a răspândit atât de mult, încât foarte mulți prieteni buni au fost deja contaminați, iar mie îmi este imposibil să schimb ceva. Tocmai de aceea, așa cum am făcut-o și în cadrul altor articole, precizez de la început că nu mi-am propus să critic gratuit pe nimeni. Nu intenționez să atac nicio persoană, ci doar să discut despre un fapt, despre un obicei cu care nu sunt de acord.

Dar hai să vedem, în câteva cuvinte, ce anume mă deranjează, în caz că nu am fost suficient de clar până acum. Ei bine, it irritates me when, în cadrul unei simple conversații, de orice natură, un român care îmi vorbește mie amestecă în discurs cuvinte sau expresii din limba engleză, fără niciun motiv logic. De asemenea, mă irită când această practică este folosită în comunicările publice sau destinate unui grup (articole, postări pe Facebook etc.), în ciuda faptului că textul se adresează unei audiențe exclusiv românofone. Nu vorbesc despre calitatea incontestabilă de a cunoaște o limbă străină, nu vorbesc despre conversațiile cu persoane de altă naționalitate, când engleza devine lingua franca. Și nici nu contest necesitatea folosirii englezei în cazul unor termeni tehnici care nu au o traducere adecvată în limba română. Mă refer strict la textele și la conversațiile ce ar putea fi scrise, respectiv purtate, fără efort, într-un limbaj natural, lipsit de cuvinte împrumutate din alte limbi.

Mai precizez și că eu însumi folosesc zilnic trei limbi - română, engleză și franceză - și că nu resimt nicio dificultate în a-mi adapta discursul în funcție de persoana căreia mă adresez. Poate o fi dorul de casă, poate sunt eu ultra-conservator... Nu știu. Dar știu că că este o provocare frumoasă pentru mine să vorbesc cât mai corect și cât mai natural în oricare dintre cele trei limbi, fără să recurg la variante hibride sub pretextul obișnuinței sau de dragul modei.

Cum însă nu toți oamenii sunt la fel, let's see care sunt tipurile de discurs pe care le întâlnesc cel mai frecvent și pe care le consider, sorry to say, very annoying.

1. Everything in English


Am prieteni și cunoscuți, români get-beget, care, atunci când postează ceva pe Facebook, scriu absolut totul în engleză. Gramatica și punctuația sunt ireproșabile, conținutul mesajelor de asemenea. Nu contest faptul că oamenii despre care discut au ceva de spus. Dar când vezi că totul este scris într-o limbă străină, deși suntem aceeași nație, senzația este cel puțin ciudată. Când mă întâlneam și vorbeam cu ei pe holurile facultății, nu trebuia să fac vreo traducere. Acum trebuie să mă concentrez bine când citesc ce scriu ei. Mai mult decât atât, alți prieteni de-ai lor, la fel de români, comentează tot în engleză. Iar dacă am vreun impuls să las și eu un comentariu, în final mă abțin, pentru că nu știu în ce limbă ar fi adecvat să scriu.

O mare parte dintre acești oameni ar putea avea o scuză: lucrează pentru instituțiile europene sau pentru mari companii din străinătate, au colegi și prieteni de mai multe naționalități, astfel că mesajele lor în engleză ajung mai ușor la toată lumea. E o chestiune de eficiență în comunicare, să zicem. But still, care mai e logica unor mesaje precum acestea?
„Just discovered this great interview with my former professor (...) who confirms what I already knew about the Romanian press: it's all gone down the drain.” [link către un articol în limba română]
„To my friends from Moldova (the Republic): is there a way to find a phone number of contact information from a Moldovan organisation when you have its name? I have been googling them like crazy and all I find is an address and a name. Need this for a story I am working. Grateful for any help!”
„Yup, this is what a classy chair is named in a classy furniture store in Brussels. Romanians know what I mean.” [link către fișa-produs a unui scaun numit Vasilica]
Dacă un articol este în limba română, de ce trebuie să-i faci o introducere în engleză? Dacă te adresezi prietenilor din Republica Moldova, de ce nu o faci direct în română? Dacă only Romanians know what you mean, la ce bun să scrii gluma în engleză? Sigur, o să-mi spui că introducerile în engleză au rolul de a le explica și prietenilor străini subiectul articolelor recomandate, ca să nu se simtă ignorați. Poate fi un mod mai elegant de a le spune „asta nu e pentru voi”. Bine, fie. Dar tot ciudat mi se pare.

2. English is Cooler


Dar nu toți prietenii care scriu în engleză pe Facebook o fac pentru colegii lor de muncă și prietenii din multinaționale. Există și categoria, mult mai largă după estimarea mea, a celor care scriu în engleză doar pentru că, spun ei, sună mai bine. Sau pentru că... „așa mi-a venit”. Practic, scurtele lor mesaje care însoțesc de obicei câte o fotografie par niște compilații de cuvinte uzuale din cântece pop sau filme de la Hollywood. Nimic care să nu poată fi exprimat, la fel de ușor, în limba română. Exemple:
„I have this so called morning run fever.”
„Few days left (...) Yaaaay! What can I say... You can't fight feelings. (...) Made my... evening.” [link către pagina unui eveniment din București]
„My dad's studio”
„Almost doctors.” [fotografie cu colegi de la Facultatea de Medicină]
„That's a country with balls. Hear that, Ponta? Do you know what balls are?” [link către un articol în limba română]
Care e scopul limbii engleze în astfel de mesaje? Oricât m-aș strădui, nu reușesc să găsesc vreunul. Iar argumentele din categoria „mesajul este mai expresiv în engleză” chiar nu au bază. Dacă ai ceva de spus, o vei putea face la fel de expresiv în orice limbă. Cu atât mai mult în limba maternă! Dacă ai dubii în privința expresivității, poate ar trebui să te gândești mai bine la conținut. Ți se pare că în română ar suna stupid? Atunci what makes you think in English it sounds smarter?

3. Totul în romgleză, because it's fun


De departe categoria cea mai annoying este a celor care vorbesc mixt, indiferent de persoană sau de context. Viața lor este toată în romgleză, chiar dacă au sau nu prieteni în străinătate, chiar dacă lucrează sau nu într-o firmă străină. Pur și simplu, ei știu limba engleză și trebuie să arate asta oricând, oricui. Astfel, nu e de mirare că, de multe ori, cuvintele în engleză au o pondere mai mare de 50% în vocabularul lor. Iar dacă celelalte categorii mai aveau o scuză, aici nu mai e niciun dubiu: o dată ce folosești câteva cuvinte în limba română, e clar că te adresezi unui român. Iar dacă te adresezi unui român, e clar că engleza este acolo doar de înfloritură. Dacă mă înșel, să-mi spună cineva care este rostul unor exprimări ca acestea:
„Violently happy că proiectul RMCG este RESPINS!”
„La Multi Ani cute, pretty, funny Ana!” [Majusculele în plus aparțin autorului.] 
„Să vezi ce mi-a zis pisica azi! „Miau! Miau maiuuu.” (...) Nu-i așa că-i bună? Mda, this cat is getting seriously close to being a pair of gloves!”
„Me want one, just like that, da pentru Samsung.” [Greșeala de ortografie aparține autorului.]
„Might not be the perfect plan, but let's start the ball rolling. I'd love to be all in the same room și o să facem tot ce se poate în aceast sens, însă trebuie să ne mișcăm, drept urmare doar părerile celor care se vor exprima vor fi luate în considerare!”
Și exemplele sunt countless! E plin internetul de ele și la fel se întâmplă și în real life, ceea ce, cu sincere scuze față de cei care se recunosc în exemplele citate, mă scoate din sărite.

4. „Pune-l în engleză, că nu mai înțeleg nimic!”


O categorie aparte o constituie românii tech-savvy, care parcă s-au reunit într-un efort comun de a disprețui orice limbă în afară de engleză, atunci când au de a face cu domeniul lor favorit. Departe de mine gândul de a-i acuza sau de a-i ironiza pentru priceperea lor în IT! Dar dacă discutăm strict aspectul lingvistic, nu reușesc să înțeleg obsesia lor pentru limba engleză, ca unică limbă acceptabilă în lumea științei.

Știu pe cineva care explodează de nervi când îi aude pe francofoni spunând disque dur în loc de hard disk. Inutil să-i explic că, pur și simplu, așa se traduce în franceză hard disk și că nu e vina francezilor pentru faptul că românii n-au găsit un echivalent pentru acest termen. De altfel, franceza nu este singura limbă de pe pământ care a tradus „controversatul” termen: în germană se spune Festplatte, în olandeză - harde schijf, în spaniolă - disco duro, în italiană - disco fisso și lista poate continua. Să fie oare planeta asta populată doar de nebuni care s-au apucat să traducă „termeni sfinți”, în timp ce românii sunt singurul popor care i-a lăsat așa cum li i-au dat americanii? Dacă e așa, atunci hai să ne enervăm și pentru faptul că francezii spun maison în loc de house, eau în loc de water sau pomme în loc de apple. Ai naibii francezi, traduc tot!

Lăsând la o parte ironia, să nu uităm că am tradus și noi destule cuvinte din vocabularul tehnic - imprimantă, tastatură, placă de bază, placă de rețea, dischetă etc. De asemenea, unele cuvinte au rămas nemodificate, chiar și în limba franceză: modem, port, wi-fi, hotspot etc. Faptul că noi am împrumutat mult mai mulți termeni anglo-saxoni se datorează, după părerea mea, strict contextului istoric.

Un alt simptom al IT-iștilor anglofili este refuzul de a avea meniului oricărui aparat electronic în altă limbă decât engleza. „Nu mi-l pune în română, că nu mai înțeleg nimic!” mi-a fost dat să aud de nenumărate ori.

Și atunci stau și mă întreb: Oare e vina francezilor (și a altor popoare), că traduc termeni de specialitate și meniuri de aparate? Sau a IT-iștilor români, care refuză să accepte orice altă limbă în afară de cea în care era primul Windows pirat pe care l-au instalat în tinerețe?



Mă opresc pentru moment. Voi reveni curând cu partea a doua, în care te voi supune unui test și voi vorbi despre unicul moment în care ni se declanșează, brusc, sentimentul patriotic. Până atunci, nu ezita să-mi spui dacă te numeri printre categoriile menționate de mine și, dacă da, de ce îți place să vorbești în romgleză.

Pe curând!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu