duminică, 24 noiembrie 2013

Cu bicicleta în trenurile din Belgia

În România, dacă vrei să iei bicicleta cu tine în tren, trebuie să ai nervi precum calea de rulare: de fier. Sau pur și simplu trebuie să ai noroc. Pentru că nu poți ști dinainte dacă ți se va permite accesul în trenul dorit, pe baza unui simplu bilet cumpărat de la ghișeu sau dacă va trebui să te înțelegi cu nașul ca să-ți rezolvi problema. Un articol detaliat și bine documentat pe această temă a scris bloggerul drumeț Alex Boia. Ca răspuns la articolul său și pentru ca orice biciclist să poată face o comparație, am decis să descriu și eu un astfel de procedeu, pentru o călătorie similară, însă cu trenurile din Belgia.

Pe scurt, în Belgia îți este permis să-ți aduci bicicleta în orice tren de pe rutele interne, indiferent de compoziția acestuia. Transportul bicicletei se plătește în plus față de biletul propriu, în oferta SNCB existând două formule distincte: bilet pentru o călătorie sau bilet pentru o zi întreagă. Nu-ți va pretinde nimeni niciun fel de „atenție”, iar dacă însoțitorul de bord (controlorul) se poartă frumos cu tine, o face pur și simplu pentru că este un om cumsecade și/sau pentru că asta îi e meseria. Restul sunt detalii.

Vine trenul. Unde îți sui bicicleta?

Cu o singură excepție, absolut toate trenurile Societății Naționale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB) dispun de un spațiu special amenajat pentru biciclete. În majoritatea garniturilor, acest spațiu este un compartiment separat (furgon), dedicat bagajelor voluminoase și bicicletelor. În alte cazuri, bicicleta trebuie îmbarcată în așa-numitul spațiu multifuncțional, practic un fel de salon cu scaune rabatabile, unde au loc atât persoanele în scaun cu rotile, cât și bagajele mari.

Să ne punem bicicleta-n cui! Automotor AM96 și furgonul său. 

Nu am să intru în detalii tehnice. Important este că, în funcție de compoziția trenului, poate exista un singur furgon pentru toată garnitura sau poate fi câte unul la fiecare două, trei vagoane. Obișnuit deja cu materialul rulant de pe căile ferate belgiene, eu știu de la bun început unde se află aceste furgoane. Însă detaliul nu e important, pentru că primul lucru pe care îl am de făcut atunci când trenul oprește la peron este să-l caut pe controlor. El vede că am o bicicletă de transportat și mă conduce la cel mai apropiat spațiu pentru bagaje. Într-un astfel de compartiment există cel puțin două locuri pentru atârnarea bicicletei în cui, pe verticală. Dacă nu mai e niciunul liber, se poate improviza o soluție pentru a o depozita în siguranță pe jos. Doar controlorul îți poate permite accesul în spațiul acela și tot lui trebuie să-i spui unde cobori. În acest fel, vei ști că bicicleta ta este în siguranță, iar tu îți vei putea ocupa liniștit un loc, la fel ca toți ceilalți călători.

În cazul anumitor tipuri de vagoane, nu există un spațiu izolat pentru bagaje și biciclete. În schimb, cel puțin unul dintre vagoanele din compoziție dispune de acel spațiu multifuncțional, în care are acces orice călător și în care îți depozitezi bicicleta pe cont propriu. În vagoanele supra-etajate M6, există și centuri cu care îți atașezi bicicleta și ești sigur că nu va cădea. Avantajul este că nu trebuie să-l mai aștepți pe controlor pentru a încărca sau descărca bicicleta, iar dezavantajul - că trebuie să stai lângă ea și să o păzești.

Vagon M6 și spațiul său multifuncțional 
O singură excepție există în raport cu tot ce am scris până acum: linia transfrontalieră Liège - Luxemburg. Probabil din considerente de compatibilitate între rețeaua feroviară belgiană și cea luxemburgheză, linia e deservită de un singur tip de vagoane, iar acestea nu dispun de niciun compartiment dedicat bicicletelor. În acest caz, bicicliștii procedează cam ca în România: se înțeleg cu controlorul și fie își depozitează bicicleta în holurile de la extremitățile trenului, fie le duc în salon, dacă nu sunt foarte mulți călători pe care i-ar putea deranja. Diferența este că niciun controlor nu se va preface că e de treabă, cu gândul la șpaga pe care și-o va lua pentru că îți face acest favor. În cel mai rău caz, te va lăsa pe tine să te descurci.

Cât costă?

Așa cum am mai spus, sunt două formule disponibile. Dacă știi sigur că nu te întorci în aceeași zi, atunci îți iei bilet pentru o singură călătorie, la prețul fix de 5€, indiferent de distanță. O călătorie înseamnă o deplasare din punctul A în punctul B, indiferent de numărul de schimbări. Nu ai nevoie de câte un bilet pentru fiecare tren în care te urci.

Dacă însă faci o tură de o zi și te întorci tot cu trenul, atunci îți vei cumpăra un bilet pentru o zi întreagă, la prețul de 8€.

Prea scump? Da, și mie mi se pare descurajant uneori, mai ales în contextul în care pe aici se promovează metodele de transport alternativ. Este adevărat și că uneori, pe distanțe scurte, biletul pentru bicicletă e mai scump decât biletul meu. Pe de altă parte însă, bicicletele ocupă un spațiu important în tren și, așa cum am arătat, presupun un efort în plus din partea controlorului. Din acest motiv, transportul lor devine un serviciu suplimentar, care trebuie plătit.

Transportarea bicicletei într-un automotor AR 41

Și în Belgia ai parte de surprize

Nici aici nu merge totul ca pe roate cu lanțul uns. Transportul bicicletei nu funcționează precum un ceas elvețian. Situațiile diferă, controlorii nu au un comportament standard. Unii mă ajută până la capăt fie să urc bicicleta în vagon, fie să o agăț în cui. Alții, mai distrați sau mai obosiți, mă lasă pe mine să mă descurc. Unii mă așteaptă la destinație cu bicicleta deja scoasă la peron, alții mă fac să fug după ei prin tren sau prin gară, ca să le aduc aminte că am un bagaj într-un loc în care doar ei au acces. Însă cel mai important este că niciodată nu am rămas pe dinafară.

Ba din contră, de multe ori am avut parte de surprize plăcute: Nu o singură dată mi s-a întâmplat să fiu invitat de șeful de tren să mă așez la clasa I, pentru simplul motiv că e mai aproape de compartimentul pentru biciclete. Inutil să precizez că ar fi de-a dreptul grosolan să-i ofer vreun ciubuc, așa cum s-ar subînțelege în România că trebuie făcut.

Într-o altă situație, un controlor a considerat, fără să mă plâng eu în vreun fel, că biletul pentru bicicletă e prea scump. Într-adevăr, costa mai mult decât biletul meu, pentru care aveam reducere. Așa că „nașul” a decis să-mi înlocuiască biletul pentru bicicletă (5€) cu suprataxa plătită pentru cumpărarea biletului din tren (3€). Această minunată reducere a fost posibilă pentru că mă urcasem într-o gară unde ghișeele erau închise. Altfel, mi-aș fi cumpărat în avans bilet și pentru mine, și pentru bicicletă. E drept, gestul însoțitorului de bord e discutabil. M-am gândit că, dacă tot a vrut să-mi fie de ajutor, ar fi putut să nu-mi ceară nimic pentru bicicletă. Cum însă nemulțumitului i se ia darul, n-am decât să apreciez gestul lui și să mă bucur că am ieșit (cu doi euro) mai ieftin.

O chestie ușor ridicolă am pățit pe linia Liège - Luxemburg, pe care am menționat-o ceva mai devreme. Mergeam cu un prieten până la stația de frontieră Gouvy, urmând ca de acolo să traversăm Luxemburgul pe biciclete. Trenul nu dispunea de vagon special amenajat, astfel că am cerut sfatul controlorului pentru depozitarea vehiculelor noastre cu pedale. La cererea lui, le-am lăsat printre scaune, în vagonul de clasa I, iar noi... ne-am dus acolo unde aveam bilet. Cam stupid, dar... nu scrie nicăieri că bicicliștii trebuie tratați preferențial.


Asta-i tot, iar concluzia e simplă: în Belgia, se poate. Nu se uită nimeni urât la tine dacă vrei să călătorești însoțit de bicicletă și nici nu le sclipesc controlorilor ochii la gândul că vor obține o „primă” din partea ta. Nu știu cum e în alte țări. Poate că e mai bine, poate că e mai ieftin... Până acum, nu am avut ocazia să experimentez. Dacă tu ai făcut o astfel de călătorie în străinătate, nu ezita să ne povestești!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu