joi, 27 iunie 2013

Olanda cu de toate

La doar o săptămână după tura pe Afsluitdijk, niște meteorologi glumeți s-au distrat pe seama noastră și ne-au prezis o vreme excelentă pentru week-end-ul ce avea să vină. Nu am rezistat tentației și am răspuns prompt invitației prietenilor mei din Olanda, pentru un nou circuit de week-end, pe biciclete. În final, m-am ales cu o excursie extrem de complexă, în care am văzut numeroase orașe și în care „testat” patru mijloace de transport. Am vizitat, printre altele, Almere, Volendam, Haga și Gouda (chiar și un pic de Amsterdam!), mergând cu trenul, cu mașina, pe bicicletă și, în premieră, cu feribotul. Pe scurt, am văzut Olanda... cu de toate.

„Se anunță vreme foarte bună! Temperaturi mari, soare toată ziua, nici urmă de nori, vânt slab”. Așa mă anunța, plin de optimism, prietenul Teo, care mă invita să revin, pentru o tură alături de el și de Carmen, prin Olanda. Așa ocazie nu se poate refuza, astfel că, în seara zilei de vineri, 7 iunie, eram din nou în trenul InterCity ce leagă Belgia de Olanda.

Învățând din greșelile turei precedente, am hotărât ca, de data asta, să ne folosim timpul în mod eficient și să pornim la pedale cât mai devreme cu putință. În plus, ne-am și creat un plan ambițios: urma să facem un circuit de aproape 140 de kilometri, ce avea să treacă prin cele mai tinere orașe ale Olandei - Almere și Lelystad -, apoi pe Houtribdijk (un dig similar cu Afsluitdijk, dar nu la fel de măreț), iar apoi să continuăm pe malul vestic al lacului Markermeer, trecând prin Enkhuizen, Hoorn, Volendam și chiar să atingem discret o margine a Amsterdamului. Traseul complet, propus de Doru, arăta cam așa:



Cu speranțe uriașe, ne-am urcat în mașină și nu ne-am mai oprit până la... Muiden. După ce termini de râs pe seama numelui (asta am făcut și noi), află că ăsta este orășelul pe care Teo l-a găsit pe hartă și l-a considerat locul ideal pentru startul turului nostru. De acolo am pornit pe biciclete, așteptând cu multă nerăbdare să vedem acea vreme minunată pe care ne-o promisese prognoza meteo. Pentru că, deși cerul era senin și luminos, temperaturile nu erau atât de ridicate precum ne așteptam, iar vântul își făcea de cap, la fel ca și în week-end-ul precedent.

Nu ne-am pierdut speranța și am continuat hotărâți către Almere, primul nostru popas.

Almere, un oraș de 30 de ani


Almere este cel mai tânăr oraș din Olanda
Olandezii sunt renumiți pentru „scamatoriile” lor, prin care au transformat apa în teren uscat. Probabil te-ai mai întâlnit în trecut cu noțiunea de polder. Și eu. Tocmai de aceea, am vrut să văd unul cu ochii mei. Așa cum data trecută mi se pusese pata pe digul care a rupt marea în două, acum am vrut să văd un oraș care a crescut de la zero, într-un loc unde era cândva... mare.

Almere este orașul olandez cu cea mai mare creștere. Există oficial sub acest nume din 1984, chiar dacă primele construcții datează din 1976, iar ultimele... nu sunt gata încă. Orașul este, astfel, cel mai tânăr din toată țara. Este situat în provincia Flevoland, și ea o provincie foarte tânără, creată o dată cu polderele din fostul golf Zuiderzee. Așa se face că orașul are un aspect foarte futurist. Tocmai acest aspect m-a făcut să-mi doresc să ajung acolo.

Scări către nicăieri, în centrul modern al orașului.
Probabil arhitectul știe mai bine ce simbolizează.
Este de la sine înțeles că, în Almere, nu ai să vezi căsuțe medievale pescărești și nici catedrale de acum cinci secole. Ai să vezi, în schimb, arhitectură modernă din cea mai... zgubilitică (dacă îmi permiteți termenul), cu tot felul de artificii care parcă dau viață clădirilor. În loc de stâlpi și plăci din beton, unghiuri drepte și tencuială gri, în Almere ești surprins de structuri ciudate care stârnesc mirarea sau chiar amuzamentul. Totul construit fără demolări prealabile, deci fără a sacrifica întregi cartiere, așa cum s-a întâmplat cu alte orașe ale lumii. Tocmai de aceea, nu ne-am lăsat până nu am străbătut, pe jos, toată zona centrală. Iar când am plecat de acolo, ca să ne continuăm tura, chiar mi-a părut rău.

Dacă Turnul din Pisa atrage atâția turiști prin înclinarea sa,
de ce n-ar fi și acest imobil... strâmb, din fabrică?

Almere, un oraș cu farmec

Mă consolam totuși cu gândul că vom ajunge în curând la Lelystad, capitala provinciei și primul dintre orașele construite pe noul teritoriu artificial. În plus, mă bucuram că, mergând mai departe, aveam ocazia să admir zonele rezidențiale, care au, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, un farmec aparte.

Case normale într-un cartier rezidențial
Probabil tocmai acest farmec a făcut ca, la un moment dat, tura noastră pe biciclete să fie întreruptă subit, ca de un fulger. Toate speranțele noastre s-au năruit într-o secundă. Am știut în acel moment că nu vom mai ajunge să înfăptuim planul nostru, nu vom mai închide bucla de 140 de kilometri. Parcă și vântul bătea mai tare, de durere și tristețe. Eram la periferia orașului Almere, iar farmecul acelor zone rezidențiale ne ținea pe loc. Era sâmbătă. Noi, cei trei bicicliști curajoși, făceam cale întoarsă pentru că... bicicleta lui Doru s-a stricat. Axul roții din spate, uzat, s-a rupt, iar bicicleta a devenit inutilizabilă.

Pentru câteva minute, am stat și am pus țara la cale. Dar pentru că țara e mică, am decis că cea mai bună soluție este să ne continuăm călătoria de week-end, cu mașina. Nu am făcut traseul pe care ni-l propusesem inițial, ci ne-am orientat către orașele importante aflate în apropiere. Astfel, am decis să facem opriri la Naarden și Volendam, iar spre seară ne-am trezit făcând un popas și la Amsterdam.

Naarden, o cetate pitorească

Naarden și a sa fortificație
Aflasem de el, întâmplător, din mail-ul trimis de o prietenă care locuiește în Amsterdam. Pe ea n-o impresionează arhitectura modernă olandeză, așa că ne-a recomandat să ne oprim la Naarden. Orașul ăsta a fost cândva o cetate. Nu e singurul, dar ceea ce îl face special este tocmai prezența vechilor ziduri de jur împrejurul său. Înăuntru însă, arată ca orice alt oraș istoric european. E frumos, cochet și curat, dar nu văd mari deosebiri între Naarden și Bruges, de exemplu. Ca în multe alte orașe din Olanda, m-au impresionat aranjamentele florale pe care locuitorii le așază în fața caselor și pe care, culmea, nu le distruge și nu le fură nimeni.

Este ceva firesc să vezi căsuțe frumos decorate.

Volendam, orașul magazinelor de fotografii

Stradă turistică în Volendam
Nu știu unde i-am auzit prima oară numele, dar știu că îmi suna deja foarte cunoscut. Doru mi-l recomandase încă de pe vremea când eu am decis că vreau să văd Marken. Acum a sosit momentul să vizităm împreună orașul Volendam, un alt fost port maritim afectat de închiderea golfului Zuiderzee și de izolarea sa de Marea Nordului. Orășelul este însă unul turistic și, la fel ca Marken, se laudă cu ale sale case tradiționale din lemn. În plus, faleza și zona portuară este plină de magazine de suveniruri, de unde îți poți cumpăra nenumărate sortimente de saboți, mori de vânt și alte kitsch-uri stereotipale olandeze. Însă specialitatea locului o reprezintă portul popular. Ăla de îmbrăcat, nu cel de îmbarcat! O sumedenie de magazine îți oferă ocazia să te fotografiezi în costum tradițional olandez, contra unei sume „modice”, numai bună de perceput turiștilor. Noi am fost puternici și am rezistat tentației. Dar recunosc, mi-a fost foarte greu! Pentru că un magazin de suveniruri m-ar fi protejat foarte bine împotriva vântului rece de afară.

Dar cum înduram eu vântul și priveam de pe faleză în larg, vedeam la orizont o așezare umană. Părea totuși prea aproape ca să fie Almere, dar... ce să fie? M-am uitat cu atenție prin zoom-ul aparatului foto și am avut plăcuta surpriză să constat că era chiar Marken, satul pe care îl vizitasem cu o săptămână în urmă. Aveam, deci, un nou unghi din care să fotografiez mica localitate de pe fosta insulă.

Marken, văzut din Volendam
După turul complet al orașului (practic, faleza e principalul punct de interes), ne-am întors la mașină, bucuroși că am bifat și acest oraș pe lista celor vizitate prin Olanda.

Nu se poate Olanda fără Amsterdam

Am ajuns și-n Amsterdam. Toată lumea mulțumită?
Contrar a ceea ce am scris acum ceva vreme, iată că de data asta nu ne-am putut încheia tura fără să pășim în Amsterdam. Nu ne-am dus acolo de dor, cu gând să-l vizităm. Pur și simplu, încă din Volendam, ne lovise, la unison, o  obsesie: voiam să mâncăm la Burger King. Ăsta a fost singurul motiv pentru care Teo a găsit un loc gratuit de parcare în nordul orașului, de cealaltă parte a pseudo-râului IJ (pronunțat Ei). De acolo, am traversat apa cu un feribot și, în cinci minute, am ajuns în centru. Plini de entuziasm (iar eu, dârdâind de frig), am intrat în primul Burger King ce ne-a ieșit în cale și, victorioși, ne-am savurat meniul de 2€.

La final, pentru a completa cu succes profilul oricărui turist străin în Olanda, am vizitat și centrul orașului, făcându-ne loc prin îmbulzeala de turiști, cărora nu părea să le fie frig. Da, am trecut și prin cartierul roșu, altfel s-ar fi considerat că am ajuns degeaba la Amsterdam.

Amsterdam, privit de dincolo de IJ.
Totuși, această scurtă vizită în capitală a adus și un element nou în experiența mea: am mers pentru prima oară în viață cu feribotul. E drept, până la urmă e tot un vapor (iar pe vapoare m-am mai urcat), dar măcar simbolic, o pot considera o premieră.

Cu feribotul, pentru prima oară în viață.


Traseul final, parcurs cu mașina și bicicletele

A doua zi, tur de forță prin Haga, Gouda și Rotterdam

Duminica mi-am petrecut-o pe cont propriu. Iar pentru că se lucra pe căile ferate olandeze, am fost nevoit să schimb mai multe trenuri și să merg pe o rută ocolitoare. Tocmai de aceea, am profitat de locurile unde trebuia să schimb trenul și am făcut câte o plimbare pedestră în trei orașe: Haga, Gouda și Rotterdam.

Terase în centrul istoric al Hagăi
Haga m-a impresionat pentru a doua oară. Mai fusesem acolo la începutul lui aprilie, dar acum am descoperit locuri noi și le-am revăzut pe cele vechi din noi unghiuri. Mi-a plăcut foarte mult ambianța orașului, dar și diversitatea lui. Poate că are o densitate de canale mai redusă decât Amsterdamul, în rest cred că îl poate înlocui cu succes. Centrul vechi era plin de terase, cu mesele scoase afară, încercând să amăgească trecătorii că ar fi cald afară. Străzile pietonale din zonă erau pline de oameni și mă bucuram că orașul nu dormea, în ciuda faptului că era duminică. Ba chiar, într-o piață a orașului, am văzut o expoziție de artă contemporană. Mai târziu am aflat că toate operele aparțineau unor sculptori ruși, fiind expuse în cadrul unui festival ce durează toată vara. Unele dintre ele erau chiar interesante.

Artă modernă rusească în piața Lange Voorhout.
Însă partea de care m-am bucurat cel mai mult în Haga a fost zona nouă, cea plină de zgârie-nori. Trebuie să fac o precizare însă: nu am înclinații grandomane și nu sunt pasionat exclusiv de orașe noi și arhitectură modernă. Cu atât mai puțin nu consider că orașele istorice sunt neinteresante sau că ar trebui ignorate. Pur și simplu, de data asta îmi doream să vizitez astfel de locuri, iar Haga este unul dintre cele mai impresionante orașe în acest sens. Și nu vorbesc aici doar despre dimensiuni, ci mai ales despre creativitatea arhitecților, care, la fel ca și în Almere, au reușit să confere fiecărei clădiri ceva special, demn de admirat.

Arhitectură modernă în piața Spui.

Brizbrizuri care atrag priviri.

Zgârie-nori la orizont. Clădirea lunguiață din partea stângă este gara centrală.
Și de acolo am plecat cu regret, iar acasă am descoperit că am ratat o porțiune importantă. Un motiv numai bun să revin.

Piața centrală din Gouda. În mijloc, primăria.
Al doilea oraș vizitat în acea duminică a fost Gouda. Renumit pentru brânza sa, e bine de știut că numele său se pronunță, cu aproximație, Hau-da. 

Am petrecut acolo o singură oră, suficient cât să văd centrul vechi. Foarte interesantă este piața centrală, în formă de sector de cerc și dominată, chiar din mijloc, de primăria gotică din secul XV. Un alt loc interesant, pe care Teo mi-l recomandase, este strada Bloemendaalseweg, practic o alee pietonală mărginită de un mic canal, dincolo de care se văd case și grădini îngrijite. Nu apare în circuitul turistic, dar este un loc frumos.

Strada Bloemendaalseweg.
Ultima oprire a fost la Rotterdam. Pentru că era în drum și pentru că este, prin excelență, un oraș nou (reconstruit după bombardamentul din 1940), am hotărât să petrec și acolo o oră, până la ultimul tren spre Belgia. Din păcate însă, nu a fost cea mai bună idee, pentru că nicăieri pe traseu nu mai vizitasem un oraș într-o asemenea fugă. Desigur, simbolic, pot spune că l-am revizitat, l-am bifat pe listă, dar cam atât. Cu siguranță va trebui să revin. Asta dacă nu cumva voi opta pentru Almere. Sau Lelystad. Sau Haga. Of, greu e să alegi în Olanda asta...

Vechi și nou în Rotterdam.
Turnul din stânga, în stil Art Nouveau, este printre puținele care au supraviețuit bombardamentelor din mai 1940.


Drumul de întoarcere s-a desfășurat fără incidente. Iar când am sosit acasă, mi-am dat seama și de ce nu am mai ajuns la Lelystad: pentru că am pedalat în Doru Lely.

...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu