miercuri, 8 mai 2013

Istorie pe calea ferată: Festivalul trenurilor cu abur de la Maldegem

Duminică, 5 mai, undeva în Belgia, a avut loc genul acela de eveniment pe care nu-l vei întâlni vreodată în România. Genul de eveniment care mă îmbie să ies din casă, pentru că aici am mereu ceva nou de descoperit. Evenimentul la care mă refer acum este Festivalul trenurilor cu abur. De fapt, doar unul dintre ele - de data aceasta, cel organizat de Stoomcentrum, pe linia turistică dintre Eeklo și Maldegem. Și îndrăznesc să afirm că nu trebuie să fii pasionat de trenuri ca să-ți placă să vezi o astfel de paradă.

În Belgia există mai multe căi ferate turistice, unde circulă trenuri istorice, pe care nu ai ocazia să le vezi în fiecare zi. Sunt trenuri trase de locomotive cu abur, restaurate și întreținute de oameni pasionați și ambițioși, care au știut să-și transforme pasiunea pentru calea ferată într-o veritabilă activitate de turism. O astfel de activitate se practică și pe tronsonul de aproximativ zece kilometri ce leagă orașele flamande Eeklo și Maldegem. Inițial parte a vechii linii Ghent - Bruges, această secțiune a fost scoasă din uzul comercial în 1988. De atunci funcționează aici ceea ce se numește Stoomcentrum - în traducere, Centrul trenului cu abur. Trenurile istorice sunt puse aici în mișcare în fiecare duminică din sezonul estival, dar și cu ocazia Festivalului trenului cu abur, ce are loc în primul weekend din luna mai.


Calea ferată exploatată de Stoomcentrum. Vezi pe Google Maps

Știam de ceva vreme despre această linie, dar nu ajunsesem încă aici. De data asta însă nu am mai ratat ocazia și, în timp ce compatrioții mei ciocneau ouă colorate, eu m-am suit în tren și m-am întors în timp. La ora 11:00 ajungeam cu trenul în gara Eeklo. Mi se pare interesant faptul că întoarcerea în timp se face cumva treptat: până la Ghent am mers pe linie electrificată, de mare viteză, apoi cu un automotor diesel, pe linie unică, până la Eeklo, iar de aici, urma să mă întorc și mai mult în timp, pentru a călători în vagoane din anii '30-'50, trase de locomotive cu abur. 

Trenul special de la Bruxelles sosește în stație la linia 3.
Înainte însă, am așteptat nerăbdător sosirea în gară a unui tren special, pus în circulație cu ocazia festivalului pe ruta Bruxelles - Eeklo. Inițial, mi-aș fi dorit să vin și eu cu acel tren, dar m-au împiedicat prețul biletului și faptul că am aflat prea târziu despre el. Apoi, văzându-l venind, mi-am dat seama că nu ar fi meritat, pentru că trenul era format din două vagoane trase de o locomotivă diesel. E drept, una veche, de muzeu, dar totuși o locomotivă diesel, nu una cu abur. În plus, dacă aș fi fost în acel tren, nu aș fi avut plăcerea de a-l vedea cum intră în gară la Eeklo.

După ce trenul a oprit și l-am admirat de aproape, m-am îndreptat, împreună cu puhoiul de turiști ce tocmai coborâse din el, către punctul de plecare al trenurilor cu abur. Am avut de așteptat, pentru că infrastructura celor de la Stoomcentrum este modestă, astfel că au avut de făcut numeroase manevre până să pună în circulație un nou tren spre Maldegem. Dar am avut ce vedea. Două locomotive cu abur și una diesel își făceau loc reciproc, de pe o line pe alta, pentru a pune cap la cap trei vagoane ajunse la capăt de linie. S-au jucat cu ele, cum mă jucam eu cu trenulețele când eram mai mic. Deși manevrele nu erau doar de paradă, eu le-am urmărit ca pe un film, încercând să intuiesc ce aveau de gând să facă și așteptând cu sufletul la gură deznodământul.

E frumos să călătorești la clasa I.
Într-un final, am pornit și, după aproximativ 35 de minute de pufăială, am ajuns în gara Maldegem, practic cartierul general al Stoomcentrum. Aici... o atmosferă de sărbătoare. Plin de turiști de toate vârstele, de la părinți cu copii și până la oameni în vârstă, pasionați de trenuri. Unii așteptau pe peron, înarmați cu aparate foto și camere video, pentru a surprinde vedetele pe șine, alții stăteau calmi pe cele două terase cu vedere spre linii, savurând o bere sau o gustare, în timp ce urmăreau manevrele. Iar pe lângă turiști, cel mai mult forfoteau mecanicii de locomotivă și personalul de bord. Cu zâmbetul pe buze, ei erau gata să-ți răspundă la orice întrebare despre trenurile pe care le manevrau, în olandeză, franceză sau engleză. Iar în interiorul hangarului unde se adăpostesc, de obicei, locomotivele, se găsea acum o mică expoziție Lego dar și o bursă de modelism sau documentație despre căile ferate ale lumii.

Pentru prima oară în viață, la bordul unei locomotive electrice.
Afară, pe una dintre liniile vechii gări, staționau și două piese din „colecția de sezon” a Societății naționale a căilor ferate belgiene. Cele mai noi achiziții SNCB - o locomotivă electrică Siemens și un vagon etajat, cu post de conducere - erau deschise către publicul larg. Senzația inițială a fost foarte derutantă. Ce caută material rulant atât de nou într-un loc unde circulă doar trenuri istorice? Și ce căuta o locomotivă electrică acolo unde linia ferată nu este electrificată? E clar că locomotiva aceea fusese „târâtă” de la Ghent până la Maldegem, cu scopul de a fi expusă și vizitată. Așa am avut eu ocazia să vizitez, pentru prima oară în viață, interiorul unei locomotive electrice. Este cumva logic să vizitezi o locomotivă electrică la festivalul trenurilor cu abur, nu?

Și totuși, nu e de jucărie:
tren cu abur, pe ecartament de 600 mm.
Tot din Maldegem pornește spre vest o linie cu ecartament mic, de 60 de centimetri, pe care circulă un trenuleț ce pare... de jucărie. Este mai mic decât Mocănița românească, dar, surprinzător, încap oameni în el. Câteva simpatice locomotive cu abur tractează cele patru vagoane cu turiști pe o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate. Păcat că linia respectivă duce, practic, către nicăieri. Nu există nici gară, nici peron la capăt de linie. Turiștii nici nu coboară, pentru că n-au de ce. Există doar o bifurcație a liniei, unde locomotiva este atașată în capătul celălalt al trenului, pentru ca apoi să pornească în sens invers.

De vorbă cu un britanic pasionat de trenuri,
într-un vagon de tramvai vicinal
Din impresionanta colecție de material rulant al Stoomcentrum, mi-a atras atenția o pereche de vagoane utilizate de mult în convoaiele de tramvai vicinal. Deși acum ele circulau cu statut de tren, pe o cale ferată normală, se vedea că, la vremea lor, aveau altă utilitate. Aspectul lor este cu adevărat special: pe lângă dimensiunile lor foarte mici, accesul în ele se face prin balcoanele aflate la capătul fiecărui vagon. Chiar și interiorul, cu banchete din lemn, era ceva inedit. Chiar în aceste vagoane, am întâlnit doi britanici (probabil soț și soție) care s-au arătat extrem de entuziasmați când au aflat că sunt din România. Ba chiar mi-au împărtășit faptul că au vizitat România de două ori, în 1995 și 2002, pentru a vedea Mocănița din Maramureș, dar și linia ferată Oravița - Anina. Frumos. Au ajuns să le vadă englezii înaintea mea.

Micuța Yvonne se pregătește să tracteze
vagoanele de tramvai vicinal
Cât despre locomotive, vedeta colecției este fără îndoială, minuscula Yvonne, o bijuterie cu abur produsă la Liège în 1893. Este o locomotivă industrială, folosită inițial în uzine, iar în prezent este cea mai veche piesă din colecția acestu muzeu activ. Pe lângă vechime, ceea ce o face unică sunt dimensiunile sale. Este atât de mică, încât orice vagon ar tracta pare disproporționat. Chiar și cele două vagoane de tramvai vicinal par uriașe când îi sunt atașate.

O altă piesă inedită a colecției de la Maldegem este vagonul cinema. Din păcate, nu l-am văzut circulând, dar l-am vizitat și am vizionat un scurt film de 20 de minute despre istoria transportului feroviar belgian.

Locomotivă istorică pe pod istoric, la Balgerhoeke.
Dar pentru că un tren cu abur are mai mult farmec când e văzut de afară (dinăuntru, ce mai contează locomotiva?), am decis că trebuie să găsesc diferite puncte strategice, de unde să pot fotografia și filma trenurile. Așa că am pornit pe jos pe străduțele din jurul căii ferate și mi-am clătit privirea atunci când trenul trecea pe lângă mine. Este un lucru ce trebuie neapărat făcut atunci când participi la un festival al trenurilor cu abur. Altfel, pierzi o bună parte din farmecul acestei expoziții în aer liber.

După ce am vizitat rapid centrul micului oraș Maldegem, am luat ultima cursă spre Eeklo. De data aceasta, cursa era asigurată de un automotor diesel din 1952. Mi-au rămas apoi două ore de petrecut în Eeklo, până la ultimul tren spre casă. Eeklo nu e un oraș mare, nici ceva foarte important, dar are un centru frumos și, în plus, vremea a fost atât de bună, încât ar fi fost păcat să mă întorc prea devreme acasă.

Dacă vrei să trăiești festivalul ca și cum ai fost acolo, poți viziona aici un scurt clip video, ca un rezumat al evenimentului.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu