joi, 23 mai 2013

Îmi place Eurovisionul

În fiecare an, când are loc Eurovisionul, văd în jurul meu (în mod real sau virtual) o mulțime de oameni puși pe criticat festivalul. Este extravagant, este neimportant, melodiile sunt proaste, artiștii sunt penibili, votul este geopolitic, totul e scandal, totul e kitsch... pe scurt, este o mizerie. Toți spun că nu se uită la concurs și că nu le pasă, dar toți au câte o părere. Întotdeauna, din categoria celor enumerate mai sus. Și atunci mă întreb: dacă eu vin și spun că îmi place Eurovisionul, că acolo descopăr, în fiecare an, piese noi pe care le ascult cu plăcere mulți ani după aceea, mă va lua cineva în serios? Sau voi fi raportat ca spam?

duminică, 12 mai 2013

Cum se pronunță numele tău? De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea a 3-a

Am ajuns la cea de-a treia parte a seriei de articole prin care încerc să-ți demonstrez de ce scrierea cu diacritice este importantă și nu doar un moft pentru care militez orbește din lipsă de ocupație. După aspectul profesional (pe care un text nu-l poate avea dacă nu e scris corect) și cazurile, mai frecvente decât am crede, în care lipsa diacriticelor crează confuzii și fac textul greu de înțeles, a venit momentul să iau în discuție numele proprii. Fie că e vorba de toponime sau de numele unor persoane, intuiția nu mai are aceeași putere miraculoasă ce ne ajută, în alte cazuri, să înțelegem un text, în ciuda greșelilor de ortografie.

miercuri, 8 mai 2013

Istorie pe calea ferată: Festivalul trenurilor cu abur de la Maldegem

Duminică, 5 mai, undeva în Belgia, a avut loc genul acela de eveniment pe care nu-l vei întâlni vreodată în România. Genul de eveniment care mă îmbie să ies din casă, pentru că aici am mereu ceva nou de descoperit. Evenimentul la care mă refer acum este Festivalul trenurilor cu abur. De fapt, doar unul dintre ele - de data aceasta, cel organizat de Stoomcentrum, pe linia turistică dintre Eeklo și Maldegem. Și îndrăznesc să afirm că nu trebuie să fii pasionat de trenuri ca să-ți placă să vezi o astfel de paradă.