Olanda fără Amsterdam

Vestul sălbatic al Olandei: pistă pentru biciclete
printre dunele de nisip, între Noordwijk și Haga

Ți-ai imaginat vreodată cum ar arăta Olanda fără Amsterdam? Majoritatea prietenilor mei îmi lasă impresia că n-ar ști că mai există și altceva, în țara lalelelor și a morilor de vânt, în afară de capitală. Eu însă, după atâtea excursii la Amsterdam, mereu cu alte persoane la fel de dornice să descopere capitala prostituției și a drogurilor legale, am decis să încerc experiența inedită de a vedea și restul Olandei. Astfel, am plecat cu bicicleta într-o excursie în care aveam ca scop... orice, în afară de a vedea Amsterdamul. 

Decizia a fost cât se poate de spontană. Teo, prieten vechi din școala generală, m-a invitat la o tură, cu ocazia zilelor libere pe care prietena lui, Carmen, le avea de Paștele catolic. Ea lucrează în Olanda și amândoi locuiesc acolo. Planul și obiectivul inițial era să vizităm împreună gigantica și impresionanta construcție Maeslantkering, o barieră fluvială ce protejează portul Rotterdam în cazul unei furtuni. Ei veneau cu bicicletele din Noordwijk, orașul unde locuiesc. Eu am luat bicicleta în tren până la Essen, cea mai nordică gară belgiană, exact înaintea frontierei. De acolo am plecat către destinația noastră comună, urmând să ne întâlnim undeva, pe parcurs. În final, ar fi trebuit să profităm de un tur al muzeului aferent porților Maeslantkering, cu ghid și informații în limba engleză. Din motive care țin de nepotrivirea socotelii de acasă cu cea din târg, atât ei, cât și eu am ratat turul respectiv.

În prima zi, lipsa mea de antrenament din ultima vreme și-a spus cuvântul. Deși eram foarte entuziasmat de perspectiva acestui drum, înaintam mult sub viteza medie estimată. Iar faptul că mă bazam exclusiv pe GPS a avut un impact negativ, pentru că au apărut mici probleme și confuzii până m-am obișnuit complet cu softul de navigare. Iar după 60 de kilometri, m-a lăsat complet bateria și am revenit la metode tradiționale de orientare. În final, ajunsesem să pedalez pentru un singur scop major: să mă întâlnesc odată cu Teo și Carmen. Când i-am găsit, irosisem deja o zi de plimbare. Dar am compensat în celelalte două și, în final, ne-am ales toți trei cu o excursie olandeză de trei zile (31 martie - 2 aprilie 2013), improvizată, dar interesantă.

Traseul

Pistă pentru biciclete în tunelul Heinenoord

Plecarea mea a fost din gara belgiană Essen, la ora 10:30 dimineața. Urmând o serie de puncte strategice, traseul stabilit cu o seară înainte, avea să mă ducă la punctul nostru de întâlnire, după aproximativ 65 de kilometri. Cum doream să ajung cât mai repede la cei doi, am rezistat tentației de a vizita locuri și localități de pe drum. Am făcut extrem de puține poze și m-am mulțumit să văd doar ceea ce era pe traseu. Oricum, traseul în sine a fost impresionant, incluzând podul și ecluzele Haringvliet (5 km), tunelul Heinenoord (1 km), tunelul Benelux (1 km), dar și o interesantă suburbie din sud-vestul Rotterdamului. Am reușit să ne întâlnim abia după 82 de km. Eu nu am mai ajuns să văd porțile, ci am deviat cu toții traseul spre Noordwijk, prin Delft și Leiden. Lungimea totală a traseului meu a fost de 128 de kilometri.

Traseul meu din prima zi

O pustietate protejată: rezervația naturală de lângă Zaandvoort

Întrucât am ajuns la destinație de-a dreptul extenuat, a doua zi am optat pentru un traseu foarte scurt, de aproximativ 15 km. Practic, toată plimbarea s-a rezumat la o tură pe pistele de biciclete amenajate printre dunele de nisip de la malul Mării Nordului. Am plecat din Noordwijk și am avut ca destinație o așa-zisă rezervație naturală din apropiere de Zandvoort. Practic, este vorba de o pustietate protejată, unde nu au voie bicicliștii, unde se percepe, teoretic, taxă de intrare (pe care nu o plătește nimeni pentru că nu sunt ghișee) și unde nu e nimic special de văzut, în afară de vegetație sălbatică, alei pietonale și lacuri artificiale. Acestea din urmă constituie rezerva de apă potabilă a orașului Amsterdam. În orice caz, a fost o mică tură în natură, mai puțin solicitantă decât traseul din ziua precedentă.

Traseul de a doua zi: de la Noordwijk până la rezervație și înapoi

Pentru ultima zi, deja ezitam între a mă întoarce până la Essen pe bicicletă și a lua trenul. Înainte de a mă hotărî, am preferat să mai vizitez un oraș din apropiere. Carmen a plecat la serviciu, iar eu și Teo am pornit la drum dis-de-dimineață. Dintre orașele pe care nu le vizitasem niciodată, cel mai important era Haga, așa că decizia a fost luată din start. Până acolo, am mers pe aceeași pistă dintre dune, traversând și stațiunea Katwijk. Am părăsit această pistă abia în moderna stațiune Scheveningen, un fel de Mamaie a olandezilor. De acolo, am continuat spre Haga, unde am vizitat centrul orașului. Și pentru că vremea ne îmbia pe amândoi, am continuat spre Delft și chiar până la Rotterdam. După ce am băut o bere la capătul podului Erasmus, ne-am luat rămas bun, fiecare urmând să parcurgă în continuare aceeași distanță - eu, până la Essen, iar el înapoi spre Noordwijk. De data asta, GPS-ul m-a ajutat mai bine decât la venire. Nu știu dacă m-am obișnuit eu mai bine cu softul sau el cu mine, dar am ajuns la Essen la ora estimată, fără să mă încurc pe traseu. Am parcurs, în ultima zi de excursie, aproape 115 kilometri.

Piața centrală din Haga

Piața centrală din Delft

Impresionantul Rotterdam

Traseul din ultima zi: Noordwijk - Haga - Delft - Rotterdam - Roosendaal - Essen

Ce mi-a plăcut

Întâi de toate, m-am bucurat din plin de posibilitatea de a descoperi Olanda, pas cu cu pas, pe forțele proprii. Am descoperit țara așa cum e ea, traversând nu doar centrele civice ale marilor orașe, ci și sătucuri pitorești sau zone rezidențiale moderne.

Zonă rezidențială în Barendrecht

Apoi, ca și în precedentele excursii în Olanda (din fericire, au fost și altele în afara Amsterdamului), m-a impresionat ordinea desăvârșită a localităților olandeze. Parcă ar fi făcute din Lego. Culorile sunt atrăgătoare, toate fațadele sunt curate, îngrijite și se încadrează bine în context. Nu există mașini parcate haotic pe trotuare și nici barăci inestetice trântite între case sau pe la colțuri de stradă. Toate pavelele și bordurile sunt aranjate ca la carte, nu există borduri ciobite și nici trotuare sparte sau cârpite. Totul e organizat la centimetru și nimic nu e improvizat. Cât despre arhitectură... Eu, unul, nu m-aș mai sătura plimbându-mă printre căsuțele sau chiar printre blocurile din zonele lor rezidențiale. Și nu vorbesc de câte un complex modern răzleț, privat și închis, precum cele construite recent pe la noi. Pur și simplu, așa e toată țara. Practic, există două posibilități: fie sunt case tradiționale, în centrele istorice ale orașelor, fie sunt construcții noi, grupate în cartierele rezidențiale și care te surprind mereu prin design-ul lor. Uneori mă întreb cum de este posibil ca, în toată țara, să nu existe niciun șmecher influent care să-și construiască sau să-și modifice casa după bunul său plac, ignorând aspectul cartierului. Cum de nu e nimeni suficient de needucat încât să-și trântească un paralelipiped de sticlă între două case tradiționale?

E drept, o eventuală obiecție ar fi tocmai această standardizare a cartierelor olandeze. Este adevărat că toate orașele seamănă între ele și, la un moment dat, te poți plictisi. Însă e la fel de adevărat că, tocmai pentru că sunt trase la indigo, toate aceste orașe sau cartiere respectă același bun simț, oriunde ar fi situate. Și chiar dacă uneori liniștea din aceste zone poate deveni apăsătoare, eu parcă aș fi tentat să mai fac astfel de excursii, cu scopul clar definit de a admira arhitectura modernă olandeză.

Mi-a plăcut și Leiden-ul (deși l-am văzut doar noaptea), mi-a plăcut și Haga. Acesta din urmă m-a impresionat prin numeroasele spații verzi și prin bulevardele largi, atipice față de restul orașelor importante. Mi-a plăcut și la Delft, deși, când le vezi pe toate, unul după altul, e mai greu să faci diferența între ele. A fost frumos și de-a lungul Mării Nordului, deși semăna foarte bine cu litoralul belgian. Iar Rotterdam este ideal pentru arhitectura sa modernă.

A fost interesantă și pista pentru biciclete dintre dunele de nisip. Deși se spune despre Olanda că este o țară plată, zona aceea este dovada clară a contrariului. Iar dacă avem în vedere peisajul și sălbăticia din acele locuri, putem vorbi, fără să greșim, despre vestul sălbatic al Olandei.

Ce mi-a dat bătăi de cap

Ghidat de GPS, pornesc din Essen spre Olanda

Dincolo de frigul și vântul care ne-au însoțit pe parcursul celor trei zile, am avut ceva probleme cu indicatoarele lor pentru bicicliști. Faptul că în Olanda există piste pentru biciclete, practice și funcționale, absolut peste tot, este deja cunoscut. Am considerat inutil să-l includ în secțiunea de mai sus. Cu toate astea, dacă nu ești de-al locului, riști să ai probleme. Eu am făcut un ocol semnificativ la un moment dat, după ce am interpretat greșit un astfel de indicator. Iar pe lângă ocol, m-am ales și cu o frustrare deloc neglijabilă. Totuși, faptul că, deși m-am abătut din greșeală de la traseu, am reușit să revin pe ruta corectă tot datorită indicatoarelor spune multe despre infrastructura lor destinată bicicliștilor.

Bătăi de cap mi-a dat la început și softul de navigare GPS - Navfree. Pentru că pe hartă nu erau trecute pistele pentru biciclete, softul respectiv mă trimitea fără rezerve pe șosele expres sau prin alte locuri unde accesul bicicliștilor era interzis. Problema s-a rezolvat însă de îndată ce l-am comutat pe modul pieton. Mai mult, în felul ăsta am avut plăcerea de a cunoaște locuri prin care niciun turist nu ar fi ajuns. Pentru că Navfree mi-a găsit traseul pietonal cel mai scurt și nu a ezitat să mă trimită prin mijlocul unor orășele frumoase și liniștite, pe care le-aș fi ocolit dacă aș fi ales ruta cea mai simplă.

Mândria de final

După istovitoarea, dar interesanta excursie, bucuros că am ajuns la timp, pe lumină și că am prins trenul spre casă fără să intru în panică, am mai avut parte de un moment onorant: momentul în care, ajuns la ghișeul gării din Essen, mi-am cerut biletul în limba olandeză*. Aș fi putut să-l cer în franceză, pentru că angajații SNCB sunt obligați să vorbească ambele limbi. Dar am vrut să văd dacă sunt în stare. Și am fost. Nu doar că am cerut biletul de tren, cu reducere, plus suplimentul pentru bicicletă, iar vânzătorul a înțeles, dar a existat și un scurt dialog. Pentru că am fost întrebat dacă vreau bilet doar dus, atât pentru mine, cât și pentru bicicletă. Eu am înțeles întrebările și i-am răspuns afirmativ, fără să mă bâlbâi.

O mică și nesemnificativă reușită, numai bună pentru a încheia într-o notă optimistă excursia mea în Olanda. Cine știe... Poate că n-a fost ultima.

____

* Mulți nu știu, așa că sunt nevoit să fac această precizare: în mod oficial, limba flamandă nu există. Este, de fapt, limba olandeză (Nederlands), cu alt accent. A vorbi limba flamandă este ca și cum ai vorbi limba moldovenească. Astfel, în toată Flandra, se vorbește aceeași limbă ca în Olanda, deci olandeza.

---

Tweet

---