miercuri, 13 martie 2013

N-aveam nicio gară...

Am întâlnit cu toții, în viețile noastre, oameni care, câteodată, pierd trenul... sau metroul... sau autobuzul... Dar a mai întâlnit cineva până acum vreun om care să piardă gara? Dacă nu, am să îți spun eu o premieră. Este o poveste din noiembrie 2007, de pe când eram student Erasmus în orașul Tournai (vestul Belgiei). O poveste pe care, cu siguranță, nu am să o uit niciodată. Este încă proaspătă în mintea mea și cred că nu e niciodată prea târziu să râdeți de mine, dacă vă doriți asta.

Destinație finală, fără voia mea


Pățania începe de la Liège, într-o seară în care încheiam o excursie de o zi în acest oraș, pregătindu-mă să mă întorc la reședința mea. După un tren anulat, un altul ratat la mustață și 50 de minute petrecute aiurea în gara Bruxelles-Midi, mă aflam, în sfârșit, în trenul final, ce avea să mă ducă la Tournai. Trenul aproape gol, locuri berechet, mă așez la geam cu căștile în urechi și pornim la drum. Controlorul era și el prea plictisit, așa că nu mai anunța stațiile. O atmosferă de lene totală. Căzut pe gânduri, melancolic și obosit după mica excursie, așteptam calm să ajung la destinație. Și cum așteptam eu așa, după aproximativ o oră, trenul pleacă dintr-o gară. Și pornește agale, și eu mă uit pe geam, și visez departe, și când mă uit mai aproape, numai ce văd un panou pe care scria, în toată splendoarea lui, TOURNAI. Da, tocmai uitasem să cobor din tren

Eram deci în prelungiri. Sau putem spune chiar că a mea călătorie abia începea. Trenul mergea până la Mouscron, oraș situat la 24 de km nord-vest de Tournai, aproape de frontiera cu Franța. Era unul dintre primele orașe în care ajunsesem cu bicicleta, iar acum ajungeam acolo cu trenul, din cauză că-mi ratasem gara. Și n-ar fi fost nimic, dar era deja 23:23, iar ultimul tren înapoi, plecase din Mouscron deja de o oră. Următorul era la... 5:24.

Adăpost gratuit, supravegheat video


Nu cunoșteam pe nimeni suficient de bine încât să-mi permit să sun la ora aia, așa că am rămas singur pe străzile din Mouscron, prin ploaie și frig. După o scurtă plimbare spre centru, am decis că nu pot rămâne afară. Să fac autostopul nu mă încumetam, bani de hotel nu aveam, nici de cluburi nu mă simțeam în stare... Și atunci, ce idee mi-a venit mie? Să mă adăpostesc... într-o bancă! Pe aici, unele bănci lasă holul cu bancomate deschis non-stop, chiar dacă ghișeele se închid. Ca să pătrunzi în acel hol, ai nevoie doar de un card de credit, pe care îl înfigi la intrare, că să ți se deschidă ușa. Mi-am înfipt și eu cardul Visa și astfel am pătruns în filiala din Mouscron a băncii KBC. 

Am intrat și am descoperit foarte încântat că micul salon nu numai că era încălzit, dar dispunea și de trei scaune. Pe unul dintre ele m-am așezat și eu, pregătit pentru o așteptare de aproximativ patru ore și jumătate. Toate bancomatele erau scoase din uz în noaptea aceea, fapt semnalat prin anunțuri vizibile, lipite pe aparate. Prin urmare, oricine intra acolo, ieșea rapid, fără vreo intenție de a reveni. În condițiile astea, îmi era și mie mai ușor să maschez situația penibilă în care mă aflam: când intra cineva, mă făceam că am treabă. Fie citeam, interesat, afișele de pe pereți, fie frecam telefonul. N-aveau de unde să știe de cât timp stăteam acolo și până când îmi propusesem să rămân. Din fericire însă, n-am fost deranjat decât de două ori.


Filiala KBC în care m-am adăpostit. Vezi pe Google Maps

 

Radio până dimineață


Am stat deci pe acel scaun, cât se poate de cuminte (ca să nu dau de bănuit camerelor de supraveghere), mi-am înfipt căștile și m-am hrănit cu radio până dimineață. Transmit, deci, pe această cale, mulțumiri către KBC Banque & Assurances, pentru sprijin și căldură

Am plecat de acolo în jurul orei 4:30, ca să mai fac puțină mișcare și să pot afla cum stă treabă cu trenul meu. Din fericire, ăsta nu mai era anulat. A fost tras la linie la ora cinci, așa că n-am stat foarte mult pe afară.  

Într-un târziu, am ajuns acasă, iar la ora șase eram deja în pat!

Și uite așa, am făcut una dintre cele mai mari nefăcute din istoria mea. O pățanie care mă face să mă gândesc la vorba a unui văr de-al meu, pe care poate să o spună, de atunci, și despre mine: Adi ăsta... n-are nicio gară!


2 comentarii:

  1. Uite, asta nu s-ar fi putut întâmpla în cazul avionului. Chiar dacă adormi, cineva are grijă să cobori unde trebuie :)

    Pe de altă parte, poţi fi nevoit să dormi în aeroport dacă se întâmplă ceva...

    RăspundețiȘtergere
  2. După logica asta, n-aș fi pățit... pățania, dacă trenul meu ar fi „zburat” doar până la Tournai. Caz în care sigur m-ar fi dat cineva jos din el.

    RăspundețiȘtergere