miercuri, 13 martie 2013

De ce nu-mi plac călătoriile cu avionul

Ce frumoasă ar fi priveliștea dacă nu s-ar vedea aripa.
Prietenii mei știu deja: Eu sunt un susținător al transportului în comun, pasionat de tot ce înseamnă tren, tramvai, troleibuz sau autobuz. Îmi plac călătoriile și nu mă deranjează sub nicio formă dacă, în locul confortului unei mașini personale, care mă ia și mă lasă la botul calului, sunt „nevoit” să consult mersul trenurilor, să caut bilete, să mă interesez ce fel de opțiuni tarifare există și așa mai departe. Ba mai mult, o călătorie cu trenul sau cu autobuzul îmi face plăcere de fiecare dată. Nu același lucru pot spune despre călătoriile cu avionul, pe care le voi încadra mereu în categoria necesităților și nu a activităților de agrement.

Nu îmi propun să contest utilitatea acestui mijloc de transport. Este evident și inutil de discutat scopul pentru care au fost create avioanele. E lesne de înțeles că, pentru o deplasare de două mii de kilometri, avionul este cea mai eficientă opțiune. Totuși, această eficiență costă, mai ales în cazul unui pasionat de călătorii. Și nu mă costă doar biletul în sine, ci și lipsa plăcerii pe care aș resimți-o dacă aș călători cu trenul, de exemplu. O călătorie cu trenul îmi oferă mai multă libertate, mai mult confort psihic și chiar mai multe lucruri de descoperit. O călătorie cu avionul, prezintă, în viziunea mea, numeroase dezavantaje, cum ar fi...

1. Deplasarea către și de la aeroport


Peste tot prin Europa, drumul până la aeroport costă scump. Întotdeauna mai scump decât o călătorie similară, de aceeași lungime, către alt loc de pe pământ în afara aeroportului. Toate autobuzele, autocarele și chiar trenurile care ajung la aeroport au denumiri pompoase, menite să „justifice” tariful „special”. Linii express, linii directe, linii speciale, Airport Express, City Airport Transfer și tot așa. Toate sunt prezentate ca niște opțiuni incredibil de rapide și confortabile, ca și cum orice altă linie de autobuz sau tren ar fi una lentă, mizerabilă și mult prea normală pentru un om atât de special, precum cel care își permite să calce într-un aeroport. Tocmai din acest motive, prețurile sunt și ele la fel de „speciale”. Perfect gândite pentru turiștii neinformați, care sunt dispuși să arunce cu banii, doar ca să-i ia un vehicul de la aeroport și să-i ducă... undeva, oriunde. Or toată această politică de marketing îmi insultă pur și simplu inteligența. 

Iar cel mai trist este faptul că, în unele cazuri, nu am nici eu de ales. Spre exemplu, în aeroportul din Charleroi, este imposibil să ajungi pe jos. Ca atare, deși există în apropiere stații normale de autobuz, eu sunt obligat să plătesc dublu pentru o linie „specială”. Care, geografic vorbind, îmi lungește călătoria în loc să mi-o scurteze.

2. Pregătirile pentru plecare


Când merg cu trenul, singura limită de bagaj este dată de forța brațelor mele și, în general, de cheful de a căra anumite lucruri... sau lipsa lui. Când trebuie să plec cu avionul, trebuie să fac și studii în prealabil. Poate chiar să mă antrenez puțin jucând Tetris în 3D. Asta ca să știu unde să pun laptop-ul, câte lucruri mai încap lângă el și, mai ales, cât de ușor poate fi scos și apoi introdus la loc, fără a vărsa tot conținutul bagajului. Apoi, care lucruri sunt ok și care dintre ele riscă să fie oprite la controlul de securitate? Iar după ce fac selecția lucrurilor pe care le pun în bagaj, trebuie să stabilesc și o procedură clară prin care să le prezint ordonat celor de la punctul de control. Pentru că cea mai mică greșeală mă poate costa o doză serioasă de nervi, plus înjurăturile în gând ale celor care stau la coadă, după mine. La aeroport, dacă ești neîndemânatic, păi ești neîndemânatic în văzul tuturor!

3. Călătoriile dinainte și de după călătorie


Cum ar fi să mă prezint la Autogara Militari cu două ore înainte de plecarea autocarului spre Pitești? Avionul ajunge repede de pe un aeroport pe altul. Asta nu înseamnă și că eu, pasagerul, ajung la fel de repede de la mine de acasă până la hotelul sau gazda către care vreau să călătoresc. Toate companiile aeriene recomandă pasagerilor să vină la aeroport cu două ore înainte de decolare. Asta înseamnă că, practic, trebuie să stau două ore pe loc. Și nu le stau relaxat ci calculând în permanență, estimând timpii necesari pentru a trece de toate controalele. Să-mi beau toată apa acum sau să mai aștept puțin? Oare o fi coadă la controlul de securitate sau pot să mă mișc lejer? Evident, chestiile astea nu țin cu pasagerul. Dacă se întâmplă, din divese motive, să ajung în întârziere, atunci cu siguranță va fi o coadă imensă la punctul de control. Dacă, din contră, sunt precaut și fac din timp toate formalitățile de îmbarcare, rămân cu prea mult timp liber. Și nu pot decât s-o lălăi prin aeroport, blocat fiind între niște magazine sclipitoare pe care scrie Best Value și care vând nimicuri la suprapreț, între reclame despre accesul incredibil de facil la internetul lor wifi, care costă de te îndoaie... Iar dacă mă apucă vreo sete, singura soluție decentă e să merg la grupul sanitar și să beau de la chiuvetă.

Dar ca să pot petrece aceste două ore de neuitat, trebuie să plec și de acasă cu alte două ore înainte. Iar povestea se repetă și la aterizare, când realizez că n-am cum să scap din aeroport așa, cu una, cu două. Pentru că trebuie să mai trec de un control al pașapoartelor (unde stau la coadă, alături de toți „colegii” de avion), apoi să aștept bagajul, rugându-mă să nu se fi spart ceva.

Și după aceea, o iau de la capăt cu transferul de la aeroport, plătind alt bilet special pentru nu știu ce linie express, și mai încep o călătorie către destinația mea... pentru ca, la final să constat că, deși zborul a durat două ore jumate, practic el mi-a consumat o zi întreagă, dar și resurse financiare semnificative.

4. Locul în cabină


Dacă am ajuns până aici, înseamnă că am deja experiență. Inclusiv la calcule și estimări, astfel că acum pot să elaborez o nouă procedură prin care să-mi ocup cât mai eficient locul, fără să uit ceva în bagaj. Spre exemplu, eu trebuie să am mereu grijă ca aparatul foto să fie scos din rucsac, o dată cu căștile audio. Când îmi găsesc locul, acestea sunt primele obiecte pe care le pun pe scaun, înainte de a plasa valiza/rucsacul în spațiul pentru bagaje. Abia după aceea mă pot așeza liniștit. Dacă am urcat în avion și am uitat cumva aparatul foto în bagaj, s-a terminat cu buna dispoziție. Ori ratez toată priveliștea de la decolare și mor de ciudă că am fost neatent și uituc, ori mai provoc un pic de îmbrânceală și blocaj pe culoar încercând să recuperez din bagaj obiectele mult dorite.

Și pentru că vorbeam de priveliște: Practic, ceea ce văd pe geam pare să fie partea cea mai atractivă a unei călătorii cu avionul. Sau, mai bine zis, ceea ce aș putea vedea, pentru că totul este o loterie. Dacă am noroc să găsesc un loc la geam (care, eventual, să nu fie chiar în dreptul aripii), atunci e perfect. Nu mai trebuie decât să mă rog să nu fie nori. Dacă nu, atunci n-am decât să mă așez unde nimeresc, să aștept să decoleze odată și să treacă mai repede orele alea de zbor. De aici și necesitatea pregătirii căștilor din timp. Iar din propria experiență știu că probabilitatea ca toate aceste condiții (loc la geam, departe de aripă, cer senin) să se îndeplinească este extrem de redusă.


Iar lista poate continua... În tren, lumea mai urcă, mai coboară, un loc bun se poate elibera pe parcurs... Mă pot mișca în voie, nu trebuie să ridic tot vagonul în picioare ca să caut ceva în bagaj, nici să dau cuiva socoteală de ce țin geanta lângă mine și nu sub scaunul din față. O călătorie cu trenul mă plictisește mai puțin și mă relaxează mai mult. Sunt convins că toate controalele și toată rigoarea transportului aerian are un rost. Dar asta nu mă face să o savurez pe deplin.

Cu trenul îmi place mai mult, pentru că e o călătorie mai... pământeană.


3 comentarii:

  1. Să înțeleg că ai lansat blogul azi? La mulți ani atunci, să scrii mult și interesant :)

    Referitor la tema dezbătută, pot să zic că deja iau în calcul ca următorul concediu să implici și o călătorie cu trenul. Păcat că e de obicei de două ori mai scump decât un autocar...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru urare. Eu, unul, visez să vin, măcar o dată, acasă cu trenul. E drept, costă. Dar aș face-o de dragul pasiunii. Are și autocarul avantajele lui. De exemplu, poți vedea mai multe fațade și poți lua pulsul orașelor prin care treci. Asta, desigur, dacă nu mergi doar pe autostrăzi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cineva mi-a citit gândurile. Dacă ar vorbi românește, aș crede chiar că mi-a citit blogul. :-)
    http://youtu.be/G__utFMuR6I

    RăspundețiȘtergere