vineri, 29 martie 2013

Am fost la Marc Lavoine

L-am descoperit în 2005, cu piesa „Je me sens si seul”. Se întâmpla pe vremea când aflam pe pielea mea ce bine e să ai conexiune permanentă la internet și să poți asculta radiouri online după pofta inimii. Ulterior, am auzit și alte piese de la Marc Lavoine și am aflat că activează ca solist încă din 1983. Anul acesta, prietenii mei români din Louvain-la-Neuve mi-au oferit de ziua mea un card cadou de la FNAC* iar eu am decis să mă folosesc de el pentru a-l vedea în concert pe acest cântăreț francez care mi-a atras atenția acum opt ani.


Era perioada în care învățam franceza, fără să-mi dau seama, ascultând zilnic Radio Contact pe net. Așa am început să acord interes artiștilor francofoni și așa am dat și peste Marc Lavoine cu al său „Je me sens si seul”. Tonul liniar, sobru și cele două acorduri tăioase de chitară de la început făceau ca melodia să fie diferită, fără a deveni însă prea greu de digerat. În plus, vocea joasă, dar caldă, a solistului îl face infonfundabil. De pe același album - „L'heure d'été” - au urmat, la vremea aceea, alte două single-uri, mult mai calme: „Toi, mon amour” și „Tu m'as renversé”. Eu îl percepeam aproape ca pe un debutant. Mai apoi însă, informându-mă, am aflat că Marc Lavoine activează încă din 1983, iar pentru multe fane, el este cel care cântă „Elle a les yeux revolver” (1985), o baladă în care descrie o privire feminină ucigătoare.

În 2013, cunoșteam deja suficient de multe piese din discografia lui, astfel că îl puteam trece pe lista cântăreților francezi preferați. Iar pe 27 martie, m-am dus cu mult entuziasm la concertul său de la Forest National - cea mai mare sală de spectacole din Bruxelles. De la intrare și până mi-am ocupat locul, am fost întrebat de toți plasatorii dacă sunt singur. Atât de des, încât începeam să cred că belgienii, când decid ce muzică le place, se consultă mai întâi cu toată familia și prietenii, astfel că au mereu cu cine să meargă la concerte.

Spectacolul a început decent, cu o întârziere de doar 15 minute. Și, spre surprinderea mea, nu a avut nicio trupă în deschidere (așa cum se întâmplase la concertul lui Bénabar din 2009). Cântarea făcea parte din turneul de promovare a albumului „Je descends du singe”, drept urmare s-a deschis cu o piesă de pe acest ultim disc. „J'ai vu la lumière” a început să răsune în timp ce cortina se ridica ușor. Au urmat „Rue des acacias” (2010) și „C'est la vie” (1989). Abia după a treia piesă a intervenit și vorbind. O intervenție de bun venit, cu subtile jocuri de cuvinte, o prezentare succintă a noului album, urmată de un nou cântec de pe acesta: „Auprès de toi, mon frère” (2012). Programul a continuat cu o serie de balade, dintre care s-au remarcat „Chère amie (Toutes mes excuses)” (1990) și „Paris” (1991). Acesta din urmă este un cântec cu un aer foarte dramatic. După tonul său, te-ai aștepta să afli din el o poveste despre pierderea cuiva drag, dacă nu cumva despre vreo familie destrămată de război. Și totuși, nu este decât un elogiu la adresa orașului luminilor. Dar poate știe el mai bine, artistul, ce avea pe suflet când a scris cântecul.

În cea de-a doua intervenție vorbită, ne-a povestit despre cum îi reproșează prietenii că nu le prea vorbește oamenilor. A făcut și o mică glumă cum că nici măcar fizicul nu-l mai ajută, așa că ar trebui să vorbească mai mult ca să se facă plăcut. Și s-a făcut plăcut, mai ales de doamnele și domnișoarele din sală, care au aplaudat. Oricum, poanta avea legătură cu următoarea piesă: „Faut-il parler?” (2012).

Imediat după aceea, a trecut la sesiunea acustică a serii, în cadrul căreia am regăsit, printre altele, două dintre piesele pe care le așteptam cu multă nerăbdare: „Si tu veux le savoir” (1988) și, evident, „Elle a les yeux revolver” (1985). Ba chiar am fost surprins că nu a cântat piesa cu pistolul la finalul spectacolului. Au mai fost după aceea, din categoria pieselor ceva mai ritmate, „Je descends du singe” (2012), „La semaine prochaine” (2009) dar și „Dis-moi que l'amour” (2003). 

După „Les tournesols” (1999), și-a prezentat în fugă colegii instrumentiști și s-a prefăcut că-și ia rămas bun. Un moment de actorie cam nereușit, întrucât nimeni nu l-a luat în seamă. La așa-zisul bis, a cântat încă cinci piese, între care și referința mea - „Je me sens si seul” (2005). A cântat-o într-o versiune ușor prelungită și cu un intro ce m-a ținut în suspans preț de câteva zeci de secunde, pentru că nu era tocmai ușor de recunoscut. Bisul oficial s-a încheiat cu o piesă patriotică: „C'est ça la France" (1996). E genul de piesă care mă face să-mi dau seama că am rămas totuși cu ceva din ceea ce am învățat la școală. Mai precis, la orele de istorie, fără de care nu aș fi știut la ce se referă versul „...faut jamais les oublier, les trois mots qui se terminent en -té” (adică nu trebuie să uităm niciodată cele trei cuvinte care se termină în -tate).

A mai încercat o dată să plece, dar s-a întors pentru încă un bis, de data asta ceva mai credibil. A ales să cânte acustic piesa „J'espère” (2005), despre care a spus că a compus-o „împreună cu o tânără domnișoară belgiană, într-o seară de tristețe. Glumesc. Într-o seară emoționantă, ca aceasta”. Frumoasa domnișoară belgiană se numește Quynh Anh și este de origine vietnameză. În concert însă, piesa a fost cântată solo, în fața cortinei căzute, iar artistul a mai făcut câteva glume cu publicul. De exemplu, înainte de strofa a doua, ne-a atenționat că urmează un pasaj scabros: „On a envie de faire l'amour / Mais les amours sont diluviennes...”

Și de data asta, chiar a venit finalul. S-a înclinat, ne-a mulțumit, ne-a explicat că fără noi, munca lui ar fi în zadar... și ne-a urat, cu repetiție: „Merci beaucoup, beaucoup! A bientôt, bientôt! Prenez soin de vous, soin de vous!”

A fost un concert de bun simț și mă bucur că am făcut alegerea asta. Dacă ar fi totuși să-mi dau cu părerea despre lipsurile spectacolului, aș pune aici lipsa unei voci a doua. În variantele de studio, Marc Lavoine are de multe ori câte o voce feminină care îl acompaniază, fie că e vorba de backing vocal sau de numeroasele sale duete. În concertul de la Bruxelles, el a fost singura voce. Și tot la minusuri aș trece și lipsa din program a unor mari hituri lansate de el în anii '80-'90, precum „Rue Fontaine” (1990) sau „Le parking des anges” (1986).

Dar a fost frumos. Și l-am adăugat și pe Marc Lavoine la portofoliul meu de mari artiști văzuți live.



*FNAC este o rețea de magazine, de origine franceză, specializată în produse electronice și culturale. Vinde și bilete la spectacole.



Programul complet


  1. J'ai vu la lumière (2012)
  2. Rue des acacias (2010
  3. C'est la vie (1989)
  4. Auprès de toi mon frère (2012)
  5. Je ne veux qu'elle (2002)
  6. Paris (1991)
  7. Chère amie (Toutes mes excuses) (1990)
  8. Le Pont Mirabeau (2001)
  9. Faut-il parler ? (2012)
  10. Tu m'as renversé (2005)
  11. Demande moi (2010)
  12. Si tu veux le savoir (1988)
  13. J'ai tout oublié (2001)
  14. Reviens mon amour (2009)
  15. Elle a les yeux revolver (1985)
  16. Je descends du singe (2012)
  17. La semaine prochaine (2009)
  18. Dis-moi que l'amour (2003)
  19. Les tournesols (1999)
  20. Balade pour Michelle (2012)
  21. Toi, mon amour (2005)
  22. Je me sens si seul (2005)
  23. Le monde est tellement con (1987)
  24. C'est ça la France (1996)
  25. J'espère (2005)
Dacă ai cont pe Deezer poți asculta aici programul complet (în varianta de studio).


Sursa foto: ForestNational.be


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu