duminică, 24 noiembrie 2013

Cu bicicleta în trenurile din Belgia

În România, dacă vrei să iei bicicleta cu tine în tren, trebuie să ai nervi precum calea de rulare: de fier. Sau pur și simplu trebuie să ai noroc. Pentru că nu poți ști dinainte dacă ți se va permite accesul în trenul dorit, pe baza unui simplu bilet cumpărat de la ghișeu sau dacă va trebui să te înțelegi cu nașul ca să-ți rezolvi problema. Un articol detaliat și bine documentat pe această temă a scris bloggerul drumeț Alex Boia. Ca răspuns la articolul său și pentru ca orice biciclist să poată face o comparație, am decis să descriu și eu un astfel de procedeu, pentru o călătorie similară, însă cu trenurile din Belgia.

marți, 12 noiembrie 2013

Șase voci și niciun instrument. Witloof Bay în concert

Am auzit de ei pentru prima oară la Eurovisionul din 2011, când au reprezentat Belgia cu piesa „With Love Baby”. Mi-a plăcut atât de mult cum sună, faptul că totul este cântat cu vocea, fără niciun instrument, încât nu am reușit să înțeleg de ce nu s-au calificat în finală. Sigur, gusturile nu se discută, însă eu susțin și acum că trupa asta trebuia să ajungă mult mai sus în clasament. Dacă însă n-a fost să fie, am decis să caut eu mai multe informații despre ei și să le descopăr singur muzica. În fond, Eurovisionul este un festival unde publicul te vede, află că exiști, iar dacă te place, te caută indiferent de rezultatul concursului. Așa am ajuns să-i văd live. Mai întâi, într-un mic spectacol gratuit, în vara aceluiași an. Iar apoi, după doi ani de pauză, în concertul susținut pe 10 noiembrie la Bruxelles.

luni, 26 august 2013

De la mic la mare. Scrie-ți numele în ordinea corectă

Bună ziua. Mă numesc Petrescu Adrian și aș dori un sfat să vă ofer cu privire la modul în care numele să vi-l scrieți. Am observat că, în lipsa unei lecții adecvate predate la școală, ordinea în care românii își spun sau își scriu numele complet este cumva aleatorie. Nu toți par să-și dea seama că prefixul pre- din prenume înseamnă „înainte de” și că, prin urmare, prenumele se pune înainte de numele de familie. Desigur, atâta vreme cât nu am găsit nicăieri o reglementare oficială în acest sens, tot ce scriu aici este părerea mea - bazată pe un raționament logic - și un sfat pe care încerc să îl argumentez. Iar dacă îmi permiți o glumă, am să-mi permit și eu să te „ameninț”: dacă nu-ți scrii corect numele, vor râde de tine prietenii de pe Facebook!

sâmbătă, 24 august 2013

Pe unde pedalează belgienii. Un fel de foto-reportaj

Mi se întâmplă frecvent să discut cu prietenii români despre bicicletă ca mijloc de transport. Aud tot felul de păreri, din ambele „tabere”. Prietenii bicicliști se întreabă, la fel ca și mine, de ce nu sunt în stare primarii de la noi să pună la punct o infrastructură corectă pentru cei ce se deplasează pe două roți. De partea cealaltă, prietenii fără bicicletă găsesc „motive” dintre cele mai variate, de la „nu ai unde să mai pui și piste pentru biciclete într-un oraș atât de aglomerat” și până la „bicicliștii nu au ce căuta pe stradă”. Din acest motiv, am decis să fac un mic inventar al diferitelor tipuri de facilități pentru bicicliști de pe drumurile publice belgiene, ca termen de comparație. Și am venit cu acest, să-i zicem, foto-reportaj.

joi, 27 iunie 2013

Olanda cu de toate

La doar o săptămână după tura pe Afsluitdijk, niște meteorologi glumeți s-au distrat pe seama noastră și ne-au prezis o vreme excelentă pentru week-end-ul ce avea să vină. Nu am rezistat tentației și am răspuns prompt invitației prietenilor mei din Olanda, pentru un nou circuit de week-end, pe biciclete. În final, m-am ales cu o excursie extrem de complexă, în care am văzut numeroase orașe și în care „testat” patru mijloace de transport. Am vizitat, printre altele, Almere, Volendam, Haga și Gouda (chiar și un pic de Amsterdam!), mergând cu trenul, cu mașina, pe bicicletă și, în premieră, cu feribotul. Pe scurt, am văzut Olanda... cu de toate.

joi, 20 iunie 2013

N-ar trebui să meargă și așa. De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea a 5-a

Am ajuns și la ultima parte a seriei pe care m-am încăpățânat să o scriu, despre importanța folosirii diacriticelor. Am arătat, până acum, că ele fac parte din alfabetul limbii române și că, dacă refuzăm să le folosim, nu putem pretinde că scriem corect și îngrijit. Dacă în articolele precedente am adus argumente însoțite de exemple concrete, de data asta voi încerca să ajung la o concluzie. Mai întâi am să arăt ce măsuri cred eu că ar trebui luate pentru încurajarea scrierii corecte. Apoi, voi încerca să răspund unei serii de argumente (sau, mai degrabă, scuze) aduse frecvent împotriva demersului meu, și voi arăta de ce nu le consider valide.

miercuri, 19 iunie 2013

Olanda, tradițională dar și măreață. La pas prin Marken, la pedale pe Afsluitdijk

După istovitoarea, dar frumoasa tură olandeză de cicloturism de la începutul lui aprilie, am prins gustul excursiilor transfrontaliere. Dată fiind ospitalitatea prietenului Teo (Doru) și a prietenei lui, Carmen, am reluat experiența de atunci și am creat încă două episoade, numai bune de povestit aici. Primul dintre ele a avut loc la începutul lunii iunie. În program: orășelul pitoresc Marken, cu ale sale case tradiționale din lemn, dar și o traversare a spectaculosului Afsluitdijk, un dig de 32 de kilometri, construit în anii '30, ce separă Marea Nordului de un fost golf, astăzi transformat în lac. O excursie cu mult vânt, dar și cu descoperirea unor locuri impresionante.

joi, 13 iunie 2013

Cum să râdem dacă radem din semne? De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea a 4-a

După o perioadă de absență, revin cu cel de-
al patrulea și, probabil, penultimul articol din seria pe care am dedicat-o scrierii corecte a limbii române, cu diacritice. Dacă până acum am luat în calcul motive esențiale ce demonstrează importanța scrierii îngrijite, de data asta voi prezenta un argument de natură ludică: jocurile de cuvinte. Pentru că nu trebuie să fii scriitor sau poet ca să mai faci, din când în când, glume de natură lingvistică. Iar dacă vrei să faci astfel de glume, jocuri sau ironii - de exemplu, pe Facebook sau într-un e-mail - riști să risipești tot umorul și/sau ironia, din cauza redării inexacte a ceea ce ai avut în gând.

joi, 23 mai 2013

Îmi place Eurovisionul

În fiecare an, când are loc Eurovisionul, văd în jurul meu (în mod real sau virtual) o mulțime de oameni puși pe criticat festivalul. Este extravagant, este neimportant, melodiile sunt proaste, artiștii sunt penibili, votul este geopolitic, totul e scandal, totul e kitsch... pe scurt, este o mizerie. Toți spun că nu se uită la concurs și că nu le pasă, dar toți au câte o părere. Întotdeauna, din categoria celor enumerate mai sus. Și atunci mă întreb: dacă eu vin și spun că îmi place Eurovisionul, că acolo descopăr, în fiecare an, piese noi pe care le ascult cu plăcere mulți ani după aceea, mă va lua cineva în serios? Sau voi fi raportat ca spam?

duminică, 12 mai 2013

Cum se pronunță numele tău? De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea a 3-a

Am ajuns la cea de-a treia parte a seriei de articole prin care încerc să-ți demonstrez de ce scrierea cu diacritice este importantă și nu doar un moft pentru care militez orbește din lipsă de ocupație. După aspectul profesional (pe care un text nu-l poate avea dacă nu e scris corect) și cazurile, mai frecvente decât am crede, în care lipsa diacriticelor crează confuzii și fac textul greu de înțeles, a venit momentul să iau în discuție numele proprii. Fie că e vorba de toponime sau de numele unor persoane, intuiția nu mai are aceeași putere miraculoasă ce ne ajută, în alte cazuri, să înțelegem un text, în ciuda greșelilor de ortografie.

miercuri, 8 mai 2013

Istorie pe calea ferată: Festivalul trenurilor cu abur de la Maldegem

Duminică, 5 mai, undeva în Belgia, a avut loc genul acela de eveniment pe care nu-l vei întâlni vreodată în România. Genul de eveniment care mă îmbie să ies din casă, pentru că aici am mereu ceva nou de descoperit. Evenimentul la care mă refer acum este Festivalul trenurilor cu abur. De fapt, doar unul dintre ele - de data aceasta, cel organizat de Stoomcentrum, pe linia turistică dintre Eeklo și Maldegem. Și îndrăznesc să afirm că nu trebuie să fii pasionat de trenuri ca să-ți placă să vezi o astfel de paradă.

miercuri, 24 aprilie 2013

Aia sau aia nu-i tot aia. De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea a 2-a

Am început recent o serie de articole în care mi-am propus să arăt de ce insist asupra folosirii diacriticelor în orice fel de text cu finalitate publică. Am început prin a explica de ce, în viziunea mea, scrierea fără diacritice este la fel de gravă precum numeroasele greșeli gramaticale, criticate unanim de românii care scriu și vorbesc îngrijit. Am arătat că un articol scris fără diacritice arată neprofesionist și că această problemă ar trebui luată în calcul de către toți autorii de texte - jurnaliști, bloggeri, oameni de publicitate etc. Dacă însă perspectiva mea pur morală, de ținută, nu te-a convins, de data asta îmi propun să trec la argumente de natură practică.

joi, 18 aprilie 2013

Belgia pitorească. Tură pe cont propriu către lacurile Eau d'Heure

Vreme însorită, fără ploaie și temperaturi de peste 20 de grade. Așa arăta prognoza pentru duminica ce avea să vină. În condițiile astea, decizia a fost luată pe loc: duminică plec în tură, pe bicicletă, către o destinație pe care mi-o propusesem încă de vara trecută. Așteptasem, deci, destul, așa că am pornit pe două roți spre lacurile Eau d'Heure, cel mai mare complex de lacuri de acumulare din Belgia. Și poate nu m-aș fi înhămat la o tură atât de lungă dacă nu ar fi fost locuri pitorești de văzut și pe parcurs. În final, a ieșit un traseu de aproape 100 de kilometri, cu vizitarea lacurilor, dar și a unor orășele precum Walcourt, Cerfontaine și Philippeville.

vineri, 12 aprilie 2013

Sparge gheata gheata? De ce militez pentru folosirea diacriticelor. Partea I

Un prieten s-a enervat când un taximetrist i-a luat fata. Romanii au iesit in strada sa protesteze impotriva guvernului. Sotiile copilului le dau batai de cap parintilor. Iar bataile cu bulgari fac deliciul celor mici la caderea primei zapezi. Din păcate, nu am aflat dacă fata prietenului meu este fericită împreună cu taximetristul. Nu știu nici care străzi din Roma au fost blocate de manifestația cetățenilor ei. Nu mi-e clar câte soții poate avea un copil și nici ce cred cetățenii bulgari despre bătăile cu cei mici... Prietenii mei știu deja că îmi place să scriu corect, folosind alfabetul complet al limbii române. Foarte mulți însă nu înțeleg de ce îmi pare atât de importantă folosirea diacriticelor și îmi reproșează că am făcut o obsesie pentru un detaliu nesemnificativ. Tocmai de aceea, mi-am propus să-mi argumentez această „obsesie” printr-o serie de articole  în care am să-ți arăt de ce este important să scrii corect. Apoi, părerea ți-o formezi singur.

vineri, 5 aprilie 2013

Olanda fără Amsterdam

Vestul sălbatic al Olandei: pistă pentru biciclete
printre dunele de nisip, între Noordwijk și Haga
Ți-ai imaginat vreodată cum ar arăta Olanda fără Amsterdam? Majoritatea prietenilor mei îmi lasă impresia că n-ar ști că mai există și altceva, în țara lalelelor și a morilor de vânt, în afară de capitală. Eu însă, după atâtea excursii la Amsterdam, mereu cu alte persoane la fel de dornice să descopere capitala prostituției și a drogurilor legale, am decis să încerc experiența inedită de a vedea și restul Olandei. Astfel, am plecat cu bicicleta într-o excursie în care aveam ca scop... orice, în afară de a vedea Amsterdamul. 

vineri, 29 martie 2013

Am fost la Marc Lavoine

L-am descoperit în 2005, cu piesa „Je me sens si seul”. Se întâmpla pe vremea când aflam pe pielea mea ce bine e să ai conexiune permanentă la internet și să poți asculta radiouri online după pofta inimii. Ulterior, am auzit și alte piese de la Marc Lavoine și am aflat că activează ca solist încă din 1983. Anul acesta, prietenii mei români din Louvain-la-Neuve mi-au oferit de ziua mea un card cadou de la FNAC* iar eu am decis să mă folosesc de el pentru a-l vedea în concert pe acest cântăreț francez care mi-a atras atenția acum opt ani.

miercuri, 13 martie 2013

De ce nu-mi plac călătoriile cu avionul

Ce frumoasă ar fi priveliștea dacă nu s-ar vedea aripa.
Prietenii mei știu deja: Eu sunt un susținător al transportului în comun, pasionat de tot ce înseamnă tren, tramvai, troleibuz sau autobuz. Îmi plac călătoriile și nu mă deranjează sub nicio formă dacă, în locul confortului unei mașini personale, care mă ia și mă lasă la botul calului, sunt „nevoit” să consult mersul trenurilor, să caut bilete, să mă interesez ce fel de opțiuni tarifare există și așa mai departe. Ba mai mult, o călătorie cu trenul sau cu autobuzul îmi face plăcere de fiecare dată. Nu același lucru pot spune despre călătoriile cu avionul, pe care le voi încadra mereu în categoria necesităților și nu a activităților de agrement.

Cum am (re)descoperit Radio România Actualități

Multă vreme am evitat să ascult radioul public, pe care îl percepeam drept învechit și depășit. Dar, ca pasionat de radio și confruntat cu banalizarea celui mai rapid mijloc de informare (a cărui existență miroase din ce în ce mai mult a business), am simțit nevoia să încerc o alternativă a radiourilor comerciale pe care le consumam zi de zi. Iar spre marea mea surprindere, am găsit în Radio România Actualități un demn înlocuitor pentru ceea ce a fost odată Radio Contact. Pentru că de la ei am învățat că radioul este o sursă nemaipomenită de divertisment, dar trebuie să te și informeze, ba chiar să-ți formeze și cultura dacă se poate. RRA le face pe toate și le face într-un amestec bine organizat, căruia i se potrivește de minune sloganul oficial: Ține pasul cu viața.

N-aveam nicio gară...

Am întâlnit cu toții, în viețile noastre, oameni care, câteodată, pierd trenul... sau metroul... sau autobuzul... Dar a mai întâlnit cineva până acum vreun om care să piardă gara? Dacă nu, am să îți spun eu o premieră. Este o poveste din noiembrie 2007, de pe când eram student Erasmus în orașul Tournai (vestul Belgiei). O poveste pe care, cu siguranță, nu am să o uit niciodată. Este încă proaspătă în mintea mea și cred că nu e niciodată prea târziu să râdeți de mine, dacă vă doriți asta.

Pierdut hit. Regăsit după zece ani!


Cât de mult te-ar entuziasma un cântec în limba maghiară? Cât efort ai fi gata să depui și cât timp ai putea aștepta ca să-l asculți din nou? Uite, de exemplu, eu am răbdat zece ani până să regăsesc un cântec pierdut, după primele trei ascultări, într-o excursie în țara vecină. Desigur, nu cântecul în sine este esențial aici, ci provocarea la care m-a supus căutarea lui și faptul că îmi va aminti mereu de acea excursie. Iar când l-am regăsit, am trăit o senzație... de „Surprize, surprize”.

Mi-am făcut blog

13/03/13. Păcat că nu există și luna a 13-a. Ar fi fost poate cea mai norocoasă zi din an, ideală pentru a deschide un blog. Îmi propusesem ca acest articol să fie publicat automat la ora 13:03. Se pare totuși că Google mi-a făcut o surpriză de bun venit și articolul... nu s-a publicat. Nu-i nimic. Dacă îl citești deja, înseamnă că i-am dat de cap. Și îți urez bun venit pe blogul meu!